Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 28 septembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 28 septembrie 2014 00:28
Fostul campion mondial, în vîrstă de 60 de ani, a aflat despre problema gravă cardiacă la controlul făcut în vederea unei intervenţii chirurgicale la şold.
Mario Kempes trece printr-o mare cumpănă a vieţii. Fostul atacant argentinian, în vîrstă de 60 de ani, are urgentă nevoie de operaţie pe cord. Mai exact de trei bypassuri!
Medicii au descoperit că arterele campionului mondial din 1978 sînt "obturate 80 la sută". Şi l-au programat marţi pentru o intervenţie chirurgicală în SUA. Pe Kempes l-au salvat analizele în vederea unei operaţii la şold!
"Am mari probleme la inimă, mai ales în partea dreaptă. Pur şi simplu, doctorii se minunau şi nu puteau înţelege cum de am trăit astfel", a explicat "El Matador" pentru postul de radio Cadena 3.
Fostul golgeter al Valenciei şi care a mai evoluat în carieră la River Plate, Rosario şi Hercules, reuşind 20 de goluri în 43 de selecţii pentru Argentina, este comentator de televiziune la ESPN.
6 goluri a dat Kempes la turneul final al CM din Argentina 1978, între care două în finala (3-1) cu Olanda
"Medicii se minunau, nu puteau înţelege cum am trăit astfel. Mi-au zis că în orice moment sînt în pericol să fac infarct, deşi eu nu simt nimic" (Mario Kempes, fost internaţional argentinian)