FOTBAL  »  NATIONALA  »  STEAUA - DINAMO, AZI, ORA 20:30, ÎN DIRECT PE LOOK TV, LIVETEXT PE GSP.RO

”Tricolor” de urgenţă » Anghel Iordănescu apelează la un dinamovist pentru a suplini absenţele lui Ciprian Marica şi Raul Rusescu

Marius Alexe într-un duel tare, cu elvețianul Senderos, în 2012
Marius Alexe într-un duel tare, cu elvețianul Senderos, în 2012

Articol de , - Publicat vineri, 31 octombrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 30 octombrie 2014 22:43

Vîrful dinamovist poate reveni după 3 ani şi jumătate la ”naţională” pentru partida din preliminarii cu Irlanda de Nord.

"Tata Puiu" pregăteşte o convocare-surpriză pentru partida cu Irlanda de Nord de la Bucureşti. Problemele de lot din compartimentul ofensiv şi numărul ridicat al stranierilor din Liga 1 îl pun pe "General" în poziţia de a căuta soluţii în curtea "cîinilor". Marius Alexe, 24 ani, ar fi alegerea lui Iordănescu pentru postul de atacant!

Operaţia la menisc suferită de Marica, accidentarea lui Rusescu de la Tîrgu Mureş şi incertitudinea legată de Keşeru l-au pus pe gînduri pe selecţioner, care şi-a îndreptat atenţia către formaţia din Ştefan cel Mare.

Iordănescu a fost prezent etapa trecută la meciul "cîinilor", cîştigat pe teren propriu, cu Pandurii (3-2), special pentru a-l urmări pe atacantul dinamovist. Care a şi deschis scorul în minutul 6 al partidei! Alexe trece printr-o perioadă bună la Dinamo, marcînd de patru ori în ultimele şapte meciuri în Liga 1.

Ultimul test: Derby de România!
Echipe precum Petrolul, CFR şi Astra au linia ofensivă formată exclusiv din jucători străini, motiv pentru care noul selecţioner are puţine opţiuni. El şi-a anunţat prezenţa în această seară, pe Naţional Arena, la Steaua - Dinamo, pentru a vedea la lucru cele două formaţii, fiind singurele care mai pot oferi opţiuni reale pentru "naţională", în condiţiile în care lista stranierilor convocaţi a fost deja finalizată.

Bogdan Stancu şi George Puşcaş sînt singurii atacanţi convocaţi pînă în acest moment, iar surse din jurul federaţiei susţin că "Iordănescu a purtat mai multe discuţii cu staff-ul tehnic despre o eventuală soluţie Marius Alexe".

Preferaţii secunzilor
Căpitanul "cîinilor", Vali Lazăr, dar şi mijlocaşul Dorin Rotariu, 19 ani, s-ar afla şi ei pe lista selecţionerului pentru partida de pe 14 noiembrie. Ultimul dintre ei a evoluat recent pentru "naţionala" U21 cu Viorel Moldovan pe banca tehnică, actual secund al lui Iordănescu, iar Lazăr a fost în vizorul primei reprezentative şi în era Piţurcă.

20 de luni au trecut de la ultima convocare a lui Alexe la "naţională", 2-3 cu Australia

3 ani şi jumătate s-au scurs de cînd a apărut ultima oară într-un meci oficial al României, România - Bosnia 3-0 (iunie 2011)

9 minute a jucat Alexe la "naţională" în meciuri oficiale, are două victorii

1 este numărul partidelor în care a fost integralist, într-un amical cu Paraguay, 0-2

639611-alexe-nationala.jpg

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Superliga
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (19)
alexxgool
alexxgool  •  01 Noiembrie 2014, 15:31

Sergiu Bus unde e?E golgheter in campionatul bulgar si nu este bagat in seama!In schimb Puscas nu stie cum e SA JOCI la o echipa de prima liga.

weltips
weltips  •  31 Octombrie 2014, 22:54

Enache dreapta, Chipciu al doilea varf

saviola2_8
saviola2_8  •  31 Octombrie 2014, 11:24

lazar e cel mai bun de la dinamno, cam singurul fotbalist de acolo, merita o convocare, dar din pacate, el nu este atacant. Alexe nu a fost si nici nu va fi fotbaliator vreodata, e anti talent.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează