Articol de GSP - Publicat joi, 01 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat joi, 01 ianuarie 2015 16:37
Steaua e tot mai aproape să obţină semnătura lui Mihai Roman, jucătorul care le-a luat ochii oficialilor roş-albaştri. Preşedintele Pandurilor, Eugen Pîrvulescu, a explicat în ce condiţii poate ajunge jucătorul să fie antrenat de Costel Gâlcă.
" Mihai Roman poate pleca doar cu o condiţie, la fel cum am procedat şi cu ceilalţi jucători care au mers la Steaua, dacă va fi să fie Steaua pentru el. La fel cum s-a procedat cu Pintili, Matei sau Chiricheş, dacă totul va fi ok, probabil o să semnăm pentru transferul jucătorului, dar numai din vară.
Pentru că avem nevoie de un jucător ca Mihai Roman, de un oportunist în faţa porţii, un jucător care marchează constant. Dar, în acelaşi timp, chiar am discutat cu Mihai, şi el are mare nevoie de Pandurii Târgu Jiu. El este conştient de acest fapt şi mă bucur că Mihai Roman îşi doreşte foarte mult să rămînă la Pandurii până în vară şi să ajute echipa.
Şi din vară o să îi urăm succes, dacă se va realiza acest transter. Îmi place cum gîndeşte, am vorbit cu el la telefon, vorbim foarte des şi nu mă sună să mă întrebe dacă au sunat cei de la Steaua, e un tip cu picioarele pe pământ. Şi contează foarte mult acest lucru", a spus Eugen Pîrvulescu pentru site-ul oficial al clubului gorjean.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora