Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat miercuri, 14 ianuarie 2015 19:45
Clubul Sportiv al Armatei a anunţat azi că va purta negocieri cu oficialii campioanei României în ceea ce priveşte marca "Steaua". Cele două părţi se vor întîlni mîine, de la ora 15:00.
"Clubul Sportiv al Armatei menţine disponibilitatea de a purta în continuare discuţii cu reprezentanţii societăţii comerciale care administrează echipa de fotbal pentru identificarea soluţiilor legale care să vină în sprijinul promovării valorilor sportului românesc.
Astfel, joi, 15 ianuarie, începînd cu orele 15:00, conducerea Clubului militar invită Consiliul de Conducere al echipei de fotbal la sediul CSA Steaua Bucureşti, pentru o întîlnire oficială în vederea clarificării situaţiei generate.
Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua” a militat întotdeauna, şi o va face în continuare, pentru promovarea performanţelor fenomenului sportiv românesc", se arată în comunicatul trimis Gazetei Sporturilor.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”