Articol de GSP - Publicat luni, 02 februarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 02 februarie 2015 10:32
DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva Elenei Udrea. Fostul ministru e cercetat pentru abuz în serviciu şi e acuzată că a încercat să obţină ilegal fonduri europene.
Direcţia Naţională Anticorupţie a emis în această dimineaţă un comunicat. Îl redăm mai jos:
COMUNICAT
În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, membru al Camerei Deputaţilor care, în perioada în care se presupune că a săvârşit faptele, a îndeplinit funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârşirea infracţiunilor de: - abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, - tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene - folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000)
Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.
Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
Infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu încheierea de către MDRT a unui contract de prestări servicii de promovare La data de 24.06.2011 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene.În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului.Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului.Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi ar fi fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană.Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, din cauza modului defectuos în care funcţionarii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat.
Pe parcursul cercetărilor penale desfăşurate până în prezent, a rezultat că cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului aparţine ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, Udrea Elena.Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluţii pentru încheierea contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.De asemenea, a rezultat că Udrea Elena cunoştea împrejurările esenţiale ale cauzei şi a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoştinţă în mai multe rânduri impedimentele legale şi că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziţie publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006.Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalităţile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv.Săvârşirea faptelor a fost facilitată de împrejurarea că Udrea Elena putea influenţa atât atribuirea fondurilor europene, cât şi utilizarea ulterioară a acestora, având în vedere comasarea în cadrul aceluiaşi minister a activităţilor de dezvoltare regională şi a celor de turism. În acest mod, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional care funcţiona în cadrul MDRT aproba deciziile de finanţare a proiectelor, iar Direcţia Generală pentru Turism din cadrul aceluiaşi minister avea calitatea de beneficiar pentru un domeniu al programului şi cheltuia sumele astfel obţinute.
Infracţiunea de tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene
După executarea contractului şi realizarea plăţii, la data de 16 februarie 2012, suma de 8.116.800 lei a fost cuprinsă în cererea de rambursare transmisă de Direcţia Dezvoltare Turistică şi Marketing din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către Organismul Intermediar pentru Turism (OIT), având în vedere că acest contract făcea parte din proiectul „Promovarea brandului turistic al României”, care urma să fie finanţat în baza deciziei de finanţare 2007/07.07.2011, prin POR 2007 – 2013, cu fonduri provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională. Decizia de finanţare menţionată fusese aprobată pe baza unei solicitări a Direcţiei de Promovare Turistică din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului semnate de secretarul general al ministerului, în numele ministrului Udrea Elena.
Cererea de rambursare a sumei de 8.116.800 lei cuprinde declaraţii inexacte, în condiţiile în care, scopul real al utilizării fondurilor - organizarea unei gale de box - nu se regăsea printre categoriile de cheltuieli eligibile, iar organizatorul nu era Federaţia Română de Box, împrejurare cunoscută de autorii cererii.Rezultatul nu s-a produs, iar fondurile europene nu au fost fraudate, deoarece Autoritatea de Management a dispus suspendarea soluţionării cererii ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.Din datele şi probele cauzei rezultă că şi aceste fapte ar fi fost săvârşite la cererea ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Udrea Elena, care ar fi cunoscut împrejurările esenţiale ale cauzei şi care ar fi acceptat posibilitatea producerii rezultatului.
Infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite în legătură cu obţinerea unui credit bancar de către S.C. Europlus Computers S.R.L. În cauză există date şi probe că Udrea Elena şi-ar fi folosit influenţa derivată din funcţia de ministru şi de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare asupra unui reprezentant cu putere de decizie dintr-o instituţie bancară şi asupra secretarului general al ministerului, pentru ca aceştia să îşi exercite atribuţiile într-o modalitate care să permită acordarea, de către bancă, a unui credit, societăţii S.C. Europlus Computers S.R.L.Suma astfel obţinută are natura unui folos necuvenit, în condiţiile în care împrumutul a fost acordat în regim de urgenţă şi în condiţii mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obţinut în lipsa intervenţiei ministrului.
La data de 29.06.2011, la cinci zile după încheierea contractului cu S.C. Europlus Computers S.R.L., MDRT a emis o adresă prin care comunica băncii acceptul prealabil că îi va plăti băncii, în mod direct, sumele datorate firmei S.C. Europlus Computers S.R.L., din executarea contractului de servicii. Adresa a fost semnată de către secretarul general al ministerului, care a arătat ca a acţionat la cererea ministrului Udrea Elena şi că ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăţi comerciale.La data de 30.06.2011 a fost încheiat contractul de creditare a S.C. Europlus Computers S.R.L., având ca obiect acordarea unui credit pe termen scurt în sumă de 10.175.168 RON „pentru finanţarea cheltuielilor aferente contractului de servicii 232/24.06.2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. Europlus Computers S.R.L.”Creditul ar fi trebuit restituit în termen de 3 luni, însă scadenţa a fost prelungită succesiv pentru 60 de zile, 30 de zile şi alte 30 de zile până la data de 27.01.2012.
În condiţiile în care MDRT a aprobat, ulterior, pentru plată doar suma 8.116.800 lei, o parte semnificativă a creditului a rămas neacoperită, motiv pentru care au existat mai multe discuţii la sediul ministerului între reprezentanţii instituţiei de credit, care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contract, şi cei ai instituţiei publice, care susţineau că nu pot achita decât serviciile recepţionate.Împrumutul a fost rambursat parţial în data de 02.02.2012, prin plata sumei de 8.116.800 lei de către MDRT. Diferenţa a fost achitată de S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 08.02.2012 folosind fonduri primite de la o altă firmă care, la rândul său, le obţinuse în baza unui contract de achiziţie publică finanţat în regim de urgenţă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Transporturilor şi care a fost atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale de către reprezentanţii municipiului Lupeni.În cauză există indicii rezonabile cu privire la faptul că împrumutul nu ar fi fost acordat în asemenea condiţii, în lipsa influenţei exercitate de Udrea Elena. Astfel, conduita reprezentanţilor instituţiei de credit (care au acceptat un risc neuzual, au aprobat creditul într-un termen neobişnuit de scurt şi au prelungit succesiv termenul de rambursare), se coroborează cu implicarea directă a ministrului în emiterea adresei din 29.06.2011 (care a reprezentat principala garanţie avută în vedere de comitetul de credit), precum şi cu rolul pe care MDRT l-a avut ulterior în obţinerea fondurilor cu care S.C. Europlus Computers S.R.L. a achitat diferenţa de împrumut (prin finanţarea în regim de urgenţă a unui contract încheiat cu încălcarea legii).Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
sursa: pna.ro