Articol de Bogdan Fechită - Publicat duminica, 27 octombrie 2024 09:40
Radu Niculescu (49 de ani) este singurul fotbalist campion al României cu Steaua şi Rapid!
Luând în calcul doar jucătorii care au evoluat şi au bifat minute în teren în anul în care cele două echipe au câştigat campionate, Niculescu este singurul care a reuşit performanţa de a îmbrăca tricoul de campion la cele două mari echipe rivale!
Dinamo, Rapid, Steaua, Naţional!
Încă de la debutul la Inter Sibiu, în fosta Divizie A, a fost considerat una din marile speranţe ale fotbalului românesc. La primul meci avea doar 16 ani, fapt ce a pus şi mai multă presiune pe cariera lui.
Talentul său a fost remarcat şi de Dinamo, prima echipă bucureşteană care avea să îl aibă în lot. Nu prinde decât trei meciuri în Ştefan cel Mare şi se întoarce peste un an la Sibiu, de unde va fi cumpărat de Universitatea Craiova.
Din Bănie ajunge înapoi în Bucureşti, de această dată la Naţional. Are parte de trei sezoane bune, în care a fost principal marcator. În această perioadă, FC Naţional era una din fruntaşele campionatului, iar Niculescu reuşeşte şi un loc 2 în clasament cu gruparea bancară.
În locul potrivit, la momentul potrivit
În 1998, atacantul sibian trece la Rapid, o mutare foarte inspirată pentru el. Deşi nu prinde decât opt meciuri şi înscrie două goluri în Giuleşti, iar în retur se întoarce la Naţional, Niculescu se numără printre cei care au primit medalia de campion. La finalul sezonului respectiv gruparea de lângă Podul Grant avea să fie campioană! În această perioadă e convocat şi la Campionatul Mondial din Franţa.
După alte două sezoane la Naţional, Niculescu mai bifează o mutare spectaculoasă: în 2000 ajunge la Steaua şi închide astfel cercul echipelor bucureştene la care ajunge să joace. Nici la gruparea roş-albastră nu reuşeşte să se impună.
Joacă același număr de meciuri ca la Rapid, 8, dar înscrie cu un gol mai mult: 3. Totuşi, Steaua câştigă campionatul în acel sezon, aşa că Niculescu bifează o premieră care stă în picioare şi acum: singurul campion cu Rapid şi Steaua.
Golul cu Liverpool, ultima sclipire a carierei!
De la Steaua revine la Naţional unde prinde un singur meci în care şi marchează, după care dispare din peisaj. Până la 30 de ani, Niculescu a rămas un jucător cu potenţial, dar care nu avea norocul să prindă un transfer în fotbalul mare. Mâna de ajutor a venit de la Mircea Lucescu, care l-a luat cu el la Galatasaray, în 2002.
Diferenţa mare dintre fotbalul românesc şi cel din Turcia nu îl ajută prea mult pe Niculescu, care avea deja experienţele anterioare cu salturi la echipe mai bune unde nu a reuşit să se impună. Cu toate acestea, atacantul mai are parte de o ultimă sclipre a carierei.
Într-un meci cu Liverpool din grupele Ligii Campionilor, Niculescu reuşeşte să egaleze cu un gol superb şi intră imediat în inimile fanilor turci. După acest gol, urmează declinul. Apariţii sporadice la Ankaragucu, Steaua, Naţional şi Changchun Yatai, după care vine şi retragerea din activitate.
76 de goluri
în 222 de meciuri a marcat Niculescu în primul eşalon românesc
16 selecții la națională
a bifat, prima cu SUA, în amicalul din 1994
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”