FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Alexandru Măţel s-a impus rapid la Dinamo Zagreb şi a fost deja convocat la naţională: "M-a luat prin surprindere!"

Alexandru Matel
Alexandru Matel

Articol de - Publicat marti, 10 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 09 martie 2015 22:45

După mai bine de un an, de la amicalul cu Argentina, Măţel revine în atenţia "naţionalei"


Alexandru Măţel a aflat abia ieri dimineaţă, cînd s-a trezit, că se află pe lista convocaţilor de principiu pentru partida cu Insulele Feroe, din preliminariile CE 2016, programată pe 29 martie, la Ploieşti. "A fost o surpriză mare. Îmi doream, dar nu mă aşteptam să revin în atenţia echipei naţionale aşa curînd", a recunoscut fundaşul dreapta.

Măţel S-a acomodat repede la Dinamo Zagreb, liderul detaşat din Croaţia: "Am debutat chiar mai repede decît îmi închipuiam. Nu eram la punct cu pregătirea, dar ambii fundaşi stînga erau accidentaţi, aşa că am jucat eu acolo vreo 4 partide. Mi-a prins bine, am învăţat şi postul acela. Acum am revenit la locul meu, pe dreapta, iar în ultima etapă am şi centrat pentru primul gol, împotriva celor de la NK Zagreb".

Proaspăt tătic, Alex îşi împarte timpul între şedinţele de pregătire şi sesiunile video pe Skype cu soţia lui şi fiul lor, născut pe 15 februarie.


"Abia aştept să revin la lot. Ar fi un an de senzaţie, să cîştig şi primul meu titlu din carieră şi să ne şi calificăm pentru Euro de la anul!"
Alex Măţel, fundaş Dinamo Zagreb

Convocările de principiu pentru meciul cu Feroe
Portari: Tătăruşanu (Fiorentina), Pantilimon (Sunderland)
Fundaşi: Chiricheş (Tottenham), Gardoş (Southampton), Dr. Grigore (Toulouse), Moţi (Ludogoreţ), Măţel (Dinamo Zagreb), Raţ (PAOK)
Mijlocaşi: Sînmărtean (Al Ittihad), Torje (Konyaspor), Maxim (VfB Stuttgart), Bicfalvi (Volin Luţk)
Atacanţi: Marica (Konyaspor), Keşeru (Al Gharafa), Fl. Andone (Cordoba)
* Pe 20 martie, Iordănescu va anunţa lista finală a stranierilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul
Campionate
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul
Românca l-a cucerit pe Radu Banciu: „Fardată, e cea mai frumoasă femeie din lume!”
Media
Românca l-a cucerit pe Radu Banciu: „Fardată, e cea mai frumoasă femeie din lume!”
„Pariurile, cel mai mare CANCER al fotbalului” » Petre Grigoraș, cu cărțile pe față într-un interviu acordat Gazetei: „Se exagerează cu Drăgușin, la fel cu echipa națională de Liga 3”
Special
„Pariurile, cel mai mare CANCER al fotbalului” » Petre Grigoraș, cu cărțile pe față într-un interviu acordat Gazetei: „Se exagerează cu Drăgușin, la fel cu echipa națională de Liga 3”

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora


Comentarii (2)
danut82
danut82  •  10 Martie 2015, 10:35

mult succes Matel,esti un adevarat funadas de care avem nevoie!

vladutz13
vladutz13  •  10 Martie 2015, 10:05

Nu stiu de ce ar fi suprinzator, nu avem fundasi dreapta.... jucam cu Papp improvizat si la Nationala. E normal ca Matel sa fie chemat la un meci asa usor cum e cu Faeroe. Doar nu era sa-l cheme pe Sapunaru :))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează