SPORTURI  »  BOX  »  CONTROVERSE

A fost sau n-a fost? » Cele mai controversate meciuri de box: decizii scandaloase care au rămas în istorie

Bradley l-a învins în 2012 pe Pacman. În 2014, acesta şi-a luat revanşa +3   FOTO
Bradley l-a învins în 2012 pe Pacman. În 2014, acesta şi-a luat revanşa

Articol de - Publicat miercuri, 06 mai 2015 00:00

Controversele din box au fost mari şi răsunătoare. Nume importante din ring au intrat în caruselul scandalurilor dintre victorii şi înfrîngeri.

Fiind un sport cu o grea componentă subiectivă, dar şi cu interese care au gravitat mai degrabă în jurul banilor şi pariurilor, boxul a avut parte, de-a lungul vremii, de nişte lupte alimentate de controversă şi scandal.

Aproape nici un boxer, şi cu siguranţă nici un boxer cu nume scînteietor, nu a scăpat, în carieră, de cel puţin un meci cu decizie blamată şi discutată intens, mult timp după încheiere.

Gazeta prezintă poveştile a trei astfel de meciuri cu final exploziv, care au marcat cu cuvîntul SCANDAL istoria boxului.
 

LENNOX LEWIS-VITALI KLICIKO - 2003: Condamnat de sînge

Meciul dintre greul britanic şi cel ucrainean s-a terminat şi el într-o controversă. De data aceasta, una însîngerată.

Kliciko începuse foarte bine meciul, deşi Lewis era favoritul. În primele două reprize, atacase şi îl lovise din plin  în zona capului, cîştigîndu-le pe amîndouă. Lewis avea ditamai mai rana deschisă sub ochiul stîng.

În runda a treia, Lewis a ripostat şi el în primele 10 secunde şi i-a spart arcada lui Vitali Kliciko. În ciuda acestui fapt, ucraineanul a luptat de la egal la egal, dar runda a fost cîştigată de Lewis. Într-a cincea, Lewis a lovit de cîteva ori dincolo de regulament.

TKO, Lewis cîştigător

La finalul acestei runde, ochiul lui Kliciko arăta rău de tot, dar a fost lăsat să intre în runda a şasea. Lewis a profitat de faptul că văzul lui Kliciko era afectat şi l-a lovit cu un upercut greu de suportat. Între runda 6 şi 7, doctorul a decis că meciul trebuie oprit din cauza ochiului ucraineanului.

Lewis a fost declarat victorios prin KO tehnic, dat fiind că el provocase rana de la ochiul lui Kliciko. La puncte, în momentul opririi meciului, Kliciko era în frunte, 58-56.

MUHAMMAD ALI-SONNY LISTON - REVANŞA - 1965: Pumnul-fantomă

În 1964, Cassius Clay îi luase titlul mondial lui Sonny Liston. Imediat s-a conturat ideea revanşei, deoarece Liston fusese favorit, pentru că era mai puternic. Cu toate acestea, viteza legendară a lui Clay şi o directă precisă au făcut ca KO-ul tehnic să intervină în favoarea viitorului Ali, care pînă la momentul revanşei, în anul următor, îşi schimbase numele.

Revanşa s-a disputat în oraşul Lewiston, Maine - un loc total improbabil pentru un meci de titlu mondial - iar Liston era ieşit din formă. Era chiar prima rundă şi Ali l-a lovit pe Liston cu ceea ce nu a părut să fie o izbitură care să-l pună la podea pe uriaş.
Cu toate acestea, uriaşul a căzut.

Bîlbîieli în arbitraj

Unii spun că pumnul lui Ali nu l-a atins deloc pe Liston. La momentul în care Joe Walcott, arbitru neexperimentat, a început să-l numere cu întîrziere pe Liston, acesta deja se ridicase şi lupta îşi reluase cursul.

Cu toate acestea, arbitrul de ring a fost anunţat de oficialul însărcinat cu cronometrul că Liston fusese la podea timp de 10 secunde. În acel moment, Walcott a oprit lupta şi Ali a cîştigat, printr-un KO în prima rundă, şi acum controversat.

MANNY PACQUIAO-TIMOTHY BRADLEY -  2012

Acesta a fost meciul în care Manny Pacquiao a pierdut titlul WBO la categoria semimijlocie. Atunci, filipinezul a fost învins, arbitrii-judecători punctînd 2-1 în favoarea lui Bradley. Desigur, Pacman fusese favorit - favoritul publicului şi al caselor de pariuri.
La sfîrşitul celei de-a doua runde, Bradley părea terminat deja de pumnii lui Pacquiao.

La fel şi în rundele următoare - Pacquiao a fost stăpîn pe situaţie, iar Bradley a fost chiar pe punctul să se prăbuşească, de mai multe ori. Apoi însă americanul şi-a revenit şi şi-a adjudecat clar runda a şaptea.

Decizie împărţită

Meciul a fost intens pînă la final şi s-a încheiat cu doi arbitri care l-au văzut cîştigător pe Bradley şi doar unul care i-a dat victoria lui Pacquiao. Majoritatea experţilor în box au mers şi ei pe mîna asiaticului.

A fost pentru prima oară în 7 ani cînd Manny a pierdut un titlu. Bradley a cîştigat atunci 5 milioane de dolari, o sumă pe care nu o va mai cîştiga, probabil, niciodată la un singur meci

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Nationala
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close