Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 mai 2015 12:47
Căpitanul celor de la Liverpool, Steven Gerrard, va juca sîmbătă împotriva lui Crystal Palace ultimul meci pe Anfield. Mijlocașul va pleca la finalul sezonului în SUA.
"Va fi o zi plină de emoții pentru mine, familia mea și prietenii mei. Dar și pentru suporterii care m-au urmărit atît de mulți ani, nu doar pe stadion, ci în întreaga lume.
Voi fi în centrul atenției în acest weeek-end, nu este ceva ce îmi place, dar sper să am o evoluție bună și să obținem o victorie și să ne bucurăm alături de suporteri. Va fi o zi grea, dar voi încerca să mă bucur de ea", a declarat Gerrard conform mirror.co.uk.
După 17 ani și peste 700 de meciuri, Gerrard va mai juca apoi un meci în ultima etapă, cu Stoke City.