Articol de GSP - Publicat sambata, 23 mai 2015 22:26
Răzvan Lucescu n-a reuşit să provoace surpriza în finala Cupei Greciei, Xanthi fiind învinsă de Olympiakos, scor 1-3.
Xanthi a rezistat pînă în finalul primei reprize în faţa campioanei, cînd Jara a deschis scorul. Dominguez s-a distrat şi el cu apărarea lui Lucescu în minutul 63, pentru ca Fortounis să închidă meciul în minutul 81.
Intrat după pauză la Xanthi, Pantelis Kapetanos a marcat în minutul 87 pentru 1-3.
Olympiakos reuşeşte eventul în Grecia, în timp ce Răzvan Lucescu ratează o şansă uriaşă de a-şi trece în cont primul trofeu în Grecia. Dacă ar fi cîştigat trofeul, formaţia sa ar fi obţinut calificarea în grupele Europa League.