FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Alcenat a intrat în pîine » Haitianul a efectuat primele antrenamente în cantonamentul Stelei

Articol de - Publicat sambata, 13 iunie 2015 00:00

Fundaşul dreapta a ajuns joi seară în cantonamentul Stelei de la Săcele, iar ieri a efectuat primele antrenamente la noua sa echipă.

Prima achiziție din această vară a început deja treaba. Jean Sony Alcenat a efectuat ieri dimineață prima ședință de pregătire sub comanda lui Mirel Rădoi. Înainte, la hotel, acesta a avut o scurtă discuție cu noul său antrenor.

Haitianul de 29 de ani a impresionat, etalînd o masă musculară impresionantă. Apoi a demonstrat și că e bine pregătit fizic. Astfel, n-a avut nici o problemă la antrenament, alături de noii săi colegi. Cei din staff-ul Stelei au decis că poate intra în ritmul normal de pregătire al echipei şi nu are nevoie de o pregătire separată, așa cum s-a mai procedat în trecut cu noile achiziții. Alcenat şi-a făcut deja prieteni la Steaua, vorbind minute bune înainte de antrenament cu Varela şi Breeveld.

41 de partidea disputat Alcenat sezonul trecut în tricoul Petrolului, în toate competițiile

Anton a refuzat, Martinus vine

După ce, ieri dimineață, roș-albaștrii se înțeleseseră cu Pandurii pentru a-l transfera pe Paul Anton, tranzacția a picat spre seară. Motivul? Mijlocașul central de 24 de ani a refuzat oferta Stelei. Clubul din Ghencea i-a oferit o leafă lunară de 8.000 de euro, dar fotbalistul spera să obțină măcar 10.000. Suma de transfer era de 300.000 de euro, iar gorjenii mai primeau și 25 la sută la o viitoare revînzare. Martinus e așteptat luni la București pentru a-și negocia contractul, după ce roș-albaștrii s-au înțeles cu FC Botoșani. Mijlocașul de 24 de ani din Curacao o costă pe Steaua 200.000 de euro.

Sînmărtean sau Teixeira

Steaua speră să-l readucă în Ghencea pe Lucian Sînmărtean. Presa din Arabia Saudită a anunțat că Victor Pițurcă își face bagajele, fiind dat afară de la Al Ittihad. Aceeași sursă susține și că Sînmărtean și Szukala vor fi disponibilizați. Informația a ajuns și la urechile lui Gigi Becali, care stă la pîndă pentru a-l readuce pe mijlocașul de 35 de ani. Acesta e și motivul pentru care nu l-a mai ofertat pe Florin Cernat. Totuși, așteptîndu-l pe Sînmărtean, steliștii riscă să-l piardă și pe Teixeira. Fostul mijlocaș al Petrolul a confirmat tratativele: "Steaua a luat legătura cu impresarul meu, există negocieri. În cîteva zile voi ști unde voi juca".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, euforic la GSP Live Special, imediat după Hoffenheim - FCSB: „Suntem în primăvara europeană, nu am avut emoții”
Europa League
Gigi Becali, euforic la GSP Live Special, imediat după Hoffenheim - FCSB: „Suntem în primăvara europeană, nu am avut emoții”
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează