SPORTURI  »  ALTELE  »  JOCURILE OLIMPICE EUROPENE

Prime generoase » O medalie de aur obținută la Baku poate fi răsplătită la întoarcerea acasă cu pînă la 6.500 de euro

Ultima medalie românească de la Baku a fost bronzul cucerit aseară de Daniela Hondiu (în albastru), în concursul de sambo, categoria 60 kg, care este însă disciplină neolimpică
Ultima medalie românească de la Baku a fost bronzul cucerit aseară de Daniela Hondiu (în albastru), în concursul de sambo, categoria 60 kg, care este însă disciplină neolimpică

Articol de - Publicat marti, 23 iunie 2015 00:00

Recompensele în bani oferite de statul român "tricolorilor" care urcă pe podiumul Jocurilor Olimpice Europene echivalează cu cele primite de campionii mondiali .

După 11 zile de competiţie la Jocurile Olimpice Europene de la Baku, delegaţia României a adunat 6 medalii: trei de argint şi trei de bronz. Şi nu au început încă întrecerile de scrimă şi judo, discipline în care România e reprezentată de sportivi valoroşi precum fetele din echipa naţională de spadă, campioane europene şi mondiale, sau judokanele Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu.

Deplasarea la Baku şi reuşita unei clasări pe locurile 1-6 nu înseamnă pentru sportivii români doar primirea unui echipament complet de reprezentare şi concurs, a unei medalii şi a unei diplome, după caz, ci mult mai mult.

Înseamnă şi bani. "Am completat legislaţia, iar Jocurile Europei au fost incluse printre competiţiile pe care Guvernul le premiează. Primele sînt cele propuse de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român", a declarat Gabriela Szabo, ministrul tineretului şi sportului.

Dublu la medaliați

Sumele nu se compară cu primele de 100.000 de euro oferite de autorităţile azere propriilor campioni, dar nici nu sînt de neglijat. Conform HG nr. 1.447/2007, o medalie de aur la Baku e recompensată cu 15.000 de lei, cea de argint, cu 9.000 lei, iar bronzul, cu 6.000 lei. Locurile 4-6 sînt premiate cu 5.000, 3.000 şi, respectiv, 2.500 lei.

"În cazul medaliilor de aur, argint şi bronz, ministerul are dreptul să dubleze premiile", a precizat şeful MTS. În acest caz, un campion olimpic la Baku ar putea primi 30.000 de lei, echivalentul a 6.600 euro. Un pic mai mult decît un medaliat cu aur mondial într-o probă olimpică şi aproape dublu decît un campion european în cazul în care aceste prime nu sînt dublate de minister.

Sportivii care obţin performanţe la Baku, dar în probe neolimpice nu vor încasa însă întreaga sumă, ci între 50 şi 75% din cuantum.

JO rămîn cele mai valoroase

Premiile oferite de statul român "tricolorilor" care se clasează pe locurile 1-6 la Jocurile Olimpice rămîn de departe cele mai valoroase şi sînt singurele sume din legislaţia sportivă prezentate în euro, deci sînt protejate de fenomenul de inflaţie! Un campion olimpic primeşte echivalentul în lei a 35.000 euro, un vicecampion, 28.000 euro, iar un medaliat cu bronz, 21.000 euro.

Medaliile cucerite de români la Baku

argint Roxana Borha, Elena Meroniac kaiac dublu, 500 m
argint Andreea Iridon gimnastică, bîrnă
argint Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocșer și Lucian Săvulescu gimnastică aerobică, grup
bronz Marius Berbecar gimnastică, paralele
bronz Andreea Iridon gimnastică, paralele
bronz Daniela Hondiu sambo, 60 kg

Jocuri Olimpice

Locul 1 35.000 euro
Locul 2 28.000 euro
Locul 3 21.000 euro
Locul 4 14.000 euro
Locul 5 10.500 euro
Locul 6 7.000 euro

Jocuri Paralimpice

Locul 1  35.000 lei
Locul 2 20.000 lei
Locul 3 15.000 lei
Locul 4 10.000 lei
Locul 5 7.500 lei
Locul 6 5.000 lei

Campionate Mondiale

Locul 1 27.800 lei
Locul 2 18.500 lei
Locul 3 14.800 lei
Locul 4 9.800 lei
Locul 5 6.500 lei
Locul 6 4.600 lei

Campionate Europene

Locul 1 18.500 lei
Locul 2 11.000 lei
Locul 3 7.400 lei
Locul 4 4.300 lei
Locul 5  3.700 lei
Locul 6 2.700 lei

Jocurile Europei

Locul 1 15.000 lei
Locul 2 9.000 lei
Locul 3  6.000 lei
Locul 4  5.000 lei
Locul 5  3.000 lei
Locul 6 2.500 lei

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
asystel
asystel  •  23 Iunie 2015, 18:55

Jocurilor Olimpice Europene????? Pe bune? Cum puteti scrie o asemenea aberatie??? Exista si Jocuri Olimpice Africane, Australiene sau Asiatice? " The European Games is a multi-sport event for athletes from all over Europe and is held every four years.The Games are owned, organised and regulated by the European Olympic Committees. The European Games were created at the General Assembly of the European Olympic Committees on December 9th 2012 in Rome, Italy, when 84% of the National Olympic Committees of Europe voted for the creation of the European Games." Putina documentare nu strica!!

flm90
flm90  •  23 Iunie 2015, 15:41

Poti sa le promiti si 100 000 de euro ca oricum nu ia medalii. suntem de rasul europei...singura tara de pest 10 mil de locuitori care se prezinta in halul asta de penibil.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează