SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA MONDIALĂ

Corespondență din Londra » Școală, voluntariat, rugby! Cum a devenit Noua Zeelandă emblema perfecțiunii în sportul mondial

Puștii clubului Takapuna, puțin la nord de Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, surprinși în momentul unui antrenament +6   FOTO
Puștii clubului Takapuna, puțin la nord de Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, surprinși în momentul unui antrenament

Articol de - Publicat sambata, 26 septembrie 2015 00:00

Singurul corespondent de la Cupa Mondială al unui ziar românesc, Marian Ursescu spune una dintre cele mai emoționante povești de succes din sportul contemporan!

  • Copii încep rugbyul la 5 ani
  • Dacă nu ai note bune la școală, ești scos din echipa de rugby
  • Nici o "națională" din lume nu are palmares pozitiv cu Noua Zeelandă
  • Chiar și în Anglia, cele mai cumpărate tricouri sînt ale " All Blacks"

Cînd zici Noua Zeelandă zici rugby, zici haka, zici frunza de ferigă. Zici sportul naţional. Despre neozeelandezi se spune că se nasc cu balonul oval în braţe. Nu e o exagerare. Copiii încep să joace rugby în Noua Zeelandă la cele mai fragede vîrste, chiar la 3-4 ani.

Brian Williams este un fost internaţional neozeelandez care a adunat 38 de selecţii pentru All Blacks. El a dezvăluit pentru The Guardian care este filozofia rugbyului în ţara sa.

"Cluburile în Noua Zeelandă se bazează, într-o foarte mare măsură, pe voluntariat. Important e să ne strîngem împreună, să ne aducem copiii şi nepoţii să joace, să stabilim anumite standarde", spune fostul jucător din linia a treia.

El este acum ambasadorul clubului Ponsonby, cel mai vechi şi cel mai de succes club din Auckland, un club care a dat de-a lungul timpului 52 de All Blacks pentru naţională! Cînd se fac înscrieri pentru copii, se formează cozi interminabile aici.

Printre aceştia, la ultima selecţie, s-a numărat şi nepotul său, în vîrstă de patru ani şi jumătate. "I-am explicat ce trebuie să facă. Eu mă duc să stau într-un colţ al terenului, iar el cînd prinde mingea trebuie să vină alergînd la mine. E primul antrenament", povesteşte bunicul de 64 de ani.

Rugby organizat de la 5 ani

Copiii continuă să privească rugby-ul ca pe o joacă, dar organizarea devine lege. De la 5 ani se formează echipele. Sînt mai întîi şapte jucători, de-o parte şi de alta, care se împing, se trag, scopul fiind acela de a smulge nişte etichete lipite pe şorturile adversarilor din faţa lor. La această vîrstă rugby înseamnă doar să prinzi mingea, să pasezi şi să alergi.

La 8-10 ani, copiii învaţă să facă un tackling, să formeze o grămadă şi să arunce de la margine. Echipele au acum cîte 10 copii fiecare. De la 11 ani, se trece la rugby adevărat, 15 contra 15. Jucătorii joacă pentru şcoala unde învaţă şi nu ţin neapărat de un club.

Ideea este simplă, cu cît mai mulţi copii, cu atît cresc şansele ca să devină jucători de top. Şi cei care nu ajung acolo vor avea în sînge acest sport, vor merge la meciuri, îşi vor face abonamente la TV şi, cel mai important, îşi vor duce la rîndul lor copiii la rugby!

Haka, simbolul naţional

Andy Bull de la The Guardian a petrecut trei săptămîni în Noua Zeelandă ca să înţeleagă de ce neozeelandezii au atît de mare succes în rugby.

"Oamenii vorbesc despre presiunea pe care jucătorii o au asupra lor, despre faptul că aceştia trebuie să care pe umerii lor peste 4,5 milioane de oameni. De fapt lucrurile stau exact invers, oamenii trebuie să-i poarte pe ei! Haka, dansul maori pe care jucătorii îl execută înaintea fiecărui meci şi care a devenit atît de faimos, este o expresie a acestei conexiuni dintre jucători şi suporteri. Locuitorii din maori îşi numesc în mod tradiţional bărcile «waka». Atunci cînd eşti în mijlocul oceanului într-o canoe şi începe furtuna, te legi cu frînghiile de canoe. De aici expresia «strîngeţi frînghiile» pe care jucătorii o folosesc în defensivă şi în grămadă", scrie Andy Bull în reportajul său.

Cum a devenit rugbyul sportul naţional?

Isteria pentru rugby a început în Noua Zeelandă în 1905, atunci cînd o echipă, aşa-zisă naţională, a efectuat un turneu în Marea Britanie. A jucat 35 de meciuri şi a pierdut unul singur. În timpul turneului, prim-ministrul a cerut să primească prin telegraf rapoarte ale meciurilor. După turneu, celebritatea echipei se măsura în rîndurile scrise despre aceasta în Times şi alte ziare britanice din acea vreme.

Mentalitate de învingători

Graham Henry, cel care a cîştigat cu naţionala Noii Zeelande în 2011 al doilea titlu mondial, după 8-7 în finală, contra Franţei, a spus după triumful de la Auckland că "Noua Zeelandă este o ţară foarte tînără. Jocul de rugby a pus-o pe harta lumii şi a ajutat-o să cîştige respectul tuturor".

În 2013, un jurnalist englez a fotografiat vestiarul Noii Zeelande, iar pe tabla din interior stătea scris «Sîntem cea mai dominantă echipă din istoria omenirii». Cu toate acestea, John Hart, fostul antrenor al echipei între 1996 şi 1999, a spus că "nici nu ne dăm seama cît de buni sîntem, cît de bine ne pricepem la acest joc. Am cîştigat aproximativ 75 la sută din meciurile pe care le-am jucat şi, cînd am pierdut cîteva meciuri de pregătire, dintr-o dată a venit sfîrşitul lumii".

Lucruri care se întîmplă în Noua Zeelandă pentru dezvoltarea rugbyului

  • un elev care nu învaţă bine este scos la şcoală din echipa de rugby
  • în fiecare zi de luni, băieţii fac băi de gheaţă pentru recuperare şi pentru întărirea organismului
  • echipele sînt organizate de multe ori în funcţie de greutate, pentru a nu se crea forţe disproporţionate
  • la tineret există regula "half-time". La meciurile în care o echipă are cel puţin 30 de puncte avans pe tabelă, cei doi antrenori trebuie să discute variante de egalizare a situaţiei. Fie jucătorii buni sînt trecuţi pe bancă, fie sînt puşi să joace alte posturi!
  • antrenorii sînt obligaţi să dea jucătorilor şansa să evolueze cel puţin o jumătate de repriză.

"Dacă în Noua Zeelandă strigi că avem meci şi îţi trebuie 30 de băieţi, în 30 de secunde s-a format echipa"
Kevin Barrett, antrenor englez

piramida

Nici o ţară nu are bilanţ pozitiv cu All Blacks

Noua Zeelandă e regina rugbyului mondial, iar acest lucru îl dovedeşte şi faptul că nici o ţară din lume nu conduce contra All Blacks la meciurile directe. Cu reprezentantele emisferei sudice, Australia şi Africa de Sud, a avut Noua Zeelandă cele mai mari bătăi de cap, dar diferenţa e net în favoarea "negrilor". În lume, sînt doar 7 echipe care au învins Noua Zeelandă.

Iată care e configuraţia cu cele mai tari puteri ale rugbyului:

Australia 154 jocuri 105 victorii 7 egaluri 42 înfrîngeri
Africa de Sud 90 52 3 35
Franţa 55 42 1 12
Anglia 40 32 1 7
Ţara Galilor 30 27 0 3
Scoţia 30 28 0 2
Irlanda 28 27 0 1

Amintirea unui incredibil 6-14

România s-a întîlnit de două ori în istorie cu All Blacks şi a pierdut ambele partide. În prima însă, disputată pe 24 octombrie 1981, la Bucureşti, Noua Zeelandă s-a impus foarte greu, 14-6. A doua, desfăşurată la Cupa Mondială din 2007, a fost un galop pentru All Blacks: 85-8, cu un eseu înscris totuşi de români, prin actualul secund al naţionalei, Marius Tincu.

La mare căutare

Urmare a rezultatelor din ultimul timp, Noua Zeelandă este echipa cea mai iubită, dintre toate formaţiile de rugby. Şi în Anglia, la Cupa Mondială, materialele promoţionale cu All Blacks sînt foarte căutate. Aşa se explică faptul că tricoul care s-a vîndut cel mai bine, stocul fiind epuizat în prima săptămînă, este cel negru-alb al naţionalei din Pacific.

Noua Zeelandă - palmares

  • Campioană mondială 1987, 2011
  • Vicecampioană mondială 1995
  • Locul 3 1991, 2003
  • Locul 4 1999
  • 10 ori campioană în Tri Nations
  • 3 ori campioană în Four Nations

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”
Nationala
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (13)
ftwraku
ftwraku  •  27 Septembrie 2015, 09:12
Postat de ftwraku pe 27 Septembrie 2015, 08:12

Apoi,da...Frumos asa. Articol mai lung de 3 randuri si din care ramai cu ceva si peste 30 de secunde. Apoi puteti si voi si oricare om,depinde sa vrei...Si semnati-va in *** articolele....Un ziar unde se semneaza doar 5% atunci cand scriu editoriale la ei pe bloc(care este evident in legatura directa cu ziarul) are CREDIBILITATE ZERO. Ion Marin sau cum te cheama iti asumi ce ai scris . Oprisan ala,cand s-a dus si la *** aia de cancan A1,si acolo isi semneaza articolele....desi multe 'colege 'de la A1 sunt sunt ***

blog*** ^_^.

ftwraku
ftwraku  •  27 Septembrie 2015, 08:12

Apoi,da...Frumos asa. Articol mai lung de 3 randuri si din care ramai cu ceva si peste 30 de secunde. Apoi puteti si voi si oricare om,depinde sa vrei...Si semnati-va in *** articolele....Un ziar unde se semneaza doar 5% atunci cand scriu editoriale la ei pe bloc(care este evident in legatura directa cu ziarul) are CREDIBILITATE ZERO. Ion Marin sau cum te cheama iti asumi ce ai scris . Oprisan ala,cand s-a dus si la *** aia de cancan A1,si acolo isi semneaza articolele....desi multe 'colege 'de la A1 sunt sunt ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

titiduru22
titiduru22  •  27 Septembrie 2015, 03:11
Postat de Lucian Ghighilicea pe 26 Septembrie 2015, 09:42

O națiune ce etalează cu adevărat respectul pentru sport, respectul pentru educație, respectul pentru viață... Din păcate în România nu mai există nici un fel de respect...

Si cand a existat vreodata ???

Vezi toate comentariile (13)
Comentează