INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Compromis! Benzema va pierde Euro și nu va mai juca niciodată la "națională" din cauza implicării în "șantajul sexual" al lui Valbuena

Benzema și Valbuena nu vor mai juca împreună la
Benzema și Valbuena nu vor mai juca împreună la "naționala" Franței. Dar amîndoi pot pierde definitiv selecționata "cocoșilor" // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 29 noiembrie 2015 00:00

Valbuena l-a acuzat pe Benzema într-un interviu din Le Monde: i-a sugerat clar să plătească 150.000 de euro celor care-l amenințau că dezvăluie înregistrarea XXX cu mijlocașul lui Lyon și iubita acestuia.

Doar Mathieu Valbuena îi putea salva pielea lui Karim Benzema. Pentru că atacantul lui Real Madrid, anchetat și acuzat de "complicitate la tentativă de șantaj și participare la asociere criminală", risca totul. Cariera în echipa Franței și libertatea!

7 anide închisoare poate primi Karim Benzema dacă va fi găsit vinovat în instanță

Numai că victima nu l-a protejat deloc pe golgeterul "naționalei". Și în fața judecătorului, la audieri, și într-un interviu publicat vineri de Le Monde, jucătorul lyonez a fost foarte limpede: pe 5 octombrie, chiar în cantonamentul "cocoșilor" de la Clairefontaine, Benzema i-a sugerat să le achite escrocilor 150.000 de euro pentru ca acea casetă video să fie distrusă.

"Nimeni nu aruncă obiectul șantajului pentru că te iubește"

"Eu nu i-aș face așa ceva nici celui mai mare dușman. Bun, dacă vrei să mă întîlnesc cu cineva, nu sînt idiot, am 31 de ani, înțeleg. Dar apropourile sale dovedesc lipsă de respect. Îmi tot repeta: «Te pot prezenta prietenului meu». De ce? Ca să-i plătesc banii! Niciodată n-am văzut pe cineva aruncînd la gunoi obiectul șantajului doar pentru că te iubește. S-a mai vorbit de Djibril Cisse că ar fi fost intermediar, dar el nu s-a purtat niciodată ca Benzema", a declarat Valbuena în popularul cotidian parizian.

"Nu pot să apăr pe cineva ce nu poate fi apărat. Benzema m-a luat de prost și sînt foarte dezamăgit"
Mathieu Valbuena, mijlocaș Lyon

Va fi suspendat!

Dezvăluirile acestuia îl pun pe Benzema într-o poziție imposibilă, cu spatele la zid. Dintr-o dată, nimeni nu-l mai susține la federație (FFF). Nici președintele Le Graet, care declara pe 6 noiembrie, la o zi după arestarea atacantului, "Mi se pare că l-am condamnat prea repede pe Karim", nici Deschamps.

Potrivit L'Equipe, FFF s-a constituit parte civilă, pentru a vedea întreg dosarul, îl va aduce aproape sigur pe jucător în fața Comisiei de Disciplină și îl va suspenda mai multe meciuri. Iar "selecționerul nu-și va strica imaginea și credibilitatea în fața grupului ca să apere o cauză ce părea pierdută din start".

Concluzia L'Equipe: Benzema nu va fi oprit în lotul Franței pentru Euro 2016. Și, probabil, nici nu va mai fi convocat vreodată la "națională".

Și Valbuena ratează Euro?

Însă și Valbuena are de ce să fie îngrijorat. El a fost șantajat în acest caz, dar tot ar putea pierde turneul final. De ce? "Dacă Deschamps va considera că prezența lui afectează coeziunea lotului, atunci va începe competiția fără el".

"Benzema m-a îndemnat în mod repetat să mă întîlnesc cu acele persoane. Dar acel «îndemnat» era echivalent cu «plătește-le banii»!"
Mathieu Valbuena, mijlocaș Lyon

"Karim s-a antrenat foarte bine vineri, e liniștit și concentrat la pregătire. De fiecare dată cînd vorbesc cu el, îi spun să nu se gîndească decît la fotbal"
Rafa Benitez, antrenor Real Madrid

27de goluri are Benzema în 81 de selecții la "națională"

50de meciuri a jucat Valbuena pentru Franța (8 goluri)

 Nasri, și el implicat? "Eu nu sînt șantajist"

Le Monde a mai lansat o rachetă: poliția a descoperit o convorbire telefonică între doi acuzați, Mustapha Zouaoui și Axel Angot, în care se spunea că "Samir vrea să ne ajute el dacă Benzema refuză".

Și acel "Samir" ar putea fi chiar Nasri, francezul lui Man. City. Aflînd de articol, jucătorul l-a insultat pe jurnalistul Gerard Davet (Le Monde) la telefon înainte de a nega totul la RMC: "Eu nu sînt nici criminal, nici intermediar, nici șantajist. Dacă un prieten are nevoie de bani, îi dau eu 100.000 de euro".

Valbuena a precizat: "N-am fost niciodată amicul lui Nasri".

"Nasri a fost de o agresivitate incredibilă la telefon. M-a amenințat, m-a înjurat, mi-a vorbit mai urît decît unui cîine"
Gerard Davet, jurnalist Le Monde

Datele cheie ale cazului "Valbuena"

  • 10 iunie: Valbuena e contactat telefonic, escrocii pretinzîndu-i 150.000 de euro în schimbul distrugerii unei casete video intime; jucătorul depune plîngere
  • 5 octombrie: Benzema și Valbuena discută la Clairefontaine despre acea casetă
  • 13 octombrie: Djibril Cisse și alte 3 persoane sînt arestate; fotbalistul e eliberat în scurt timp
  • 4 noiembrie: Benzema e arestat; iese a doua zi, dar e acuzat de "complicitate la tentativă de șantaj" și are interdicție de a se apropia de Valbuena
  • 20 noiembrie: Valbuena e audiat la Palatul de Justiție din Versailles
  • 27 noiembrie: mijlocașul lui Lyon spune că e "dezamăgit de Benzema", fragilizîndu-i apărarea atacantului de la Real

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, euforic la GSP Live Special, imediat după Hoffenheim - FCSB: „Suntem în primăvara europeană, nu am avut emoții”
Europa League
Gigi Becali, euforic la GSP Live Special, imediat după Hoffenheim - FCSB: „Suntem în primăvara europeană, nu am avut emoții”
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (1)
putregaiu
putregaiu  •  29 Noiembrie 2015, 10:33

Probabil Valbuena *** in filmare, ca daca ar fi vorba de o femeie nu se explica de ce i-ar cere cineva bani ca sa faca filmul pierdut. Benzema e PA!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează