Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 30 noiembrie 2015 09:58
S-au dus vremurile bune cînd granzii îşi permiteau să bage adînc mîna în buzunar şi să aducă doar jucători cu CV impresionant.
După ce-a transferat în pauza de iarnă mai mulţi străini care nu au dat satisfacție, Gigi Becali schimbă strategia. Aduce jucători tineri, după modelul lui Hagi, care-i creşte şi îi vinde. "O să aduc numai români şi la revedere. Transfer 20 de fotbalişti, o să fac selecţie adevărată. Nu mai sînt eu mafiot să dau sute de mii de euro pe salarii ca să-i ţin la Steaua, dar îi transfer, îi vopsesc şi-apoi îi vînd pe milioane bune", spunea patronul în urmă cu cîteva luni.
Buffon din Colentina
Sursele Gazetei au dezvăluit că Steaua încearcă să aducă la echipă un puşti de viitor. Este vorba de Eugen Brie, un portar de 18 ani, care nu ratează nici o selecţie la naţionala Under 19 şi e titular la Juventus Bucureşti, echipă de Liga a 3-a, liderul Seriei C2.
Acesta a fost adus la echipă de la U Cluj chiar de fostul secund al lui Rădoi, Daniel Opriţa. În actualul sezon, echipa cu el în poartă a primit doar 6 goluri în 12 etape, avînd cea mai bună apărare din serie.
"Un portar foarte bun, care-ţi dă stabilitate, extrem de talentat. A venit de la U Cluj după ce Steaua a refuzat să-l lase la Colentina pe Ionuţ Poiană, al treilea portar din lotul Stelei în acest moment", spun cei de la Colentina.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora