Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 22 decembrie 2015 00:00
Selecționerul ar dori ca finala Cupei României să se joace pe 7 mai, în loc de 14 mai. Asta ar presupune și comprimarea etapelor din play-off. Sensul propunerii ar fi să ofere cîteva zile suplimentare de vacanță selecționabililor interni înainte de turneul final.
Tragerea la sorți pentru Euro, care a decis intrarea în competiție a "tricolorilor" chiar în meciul de debut, pe 10 iunie, crează complicații de program intern la București.
În Comitetul Executiv desfășurat ieri, Anghel Iordănescu a solicitat ca sfîrșitul sezonului să se devanseze cu o săptămînă, adică finala Cupei României să fie trasă pe 7 mai în loc de 14 mai.
Și, automat, ar trebui regîndită programarea etapelor din play-off, dat fiind faptul că ultima rundă e fixată acum chiar pe 7 mai. În semifinalele Cupei sînt calificate Steaua, Dinamo, CFR Cluj și ASA, dar probabil că numai primele două vor avea de oferit jucători pentru Euro.
Respiro înainte de stagiul decisiv
Inițiativa ar avea menirea să le ofere selecționabililor din campionatul intern posibilitatea unei minivacanțe înainte de stagiul de pregătire care precede turneul final.
Înainte de sosirea în Franța, care va fi probabil pe 5 iunie, Iordănescu vrea să organizeze un stagiu extern cu lotul lărgit pentru Euro.
Locație: Austria sau Italia. Perioada ar urma să fie în a doua jumătate a lunii mai, cînd selecționerul va trebui să se decidă asupra celor 23 de oameni cu care va aborda CE 2016.
Decizia finală asupra țintarului intern ar urma să se adopte într-un Comitet Executiv ulterior, după ce va exista și un punct de vedere din partea cluburilor, prin LPF.
Nașu' vrea înapoi renta viageră!
Fostul președinte FRF, Mircea Sandu, a trimis o notificare către federație prin care își retrage denunțarea unilaterală a contractului de rentă viageră, potrivit unei informații Mediafax.
Pe 11 august 2014, Nașu' înaintase o ofertă de întrerupere a contractului respectiv, votat în ultimul Comitet Executiv înainte de alegerea lui Răzvan Burleanu, iar înțelegerea urma să fie parafată printr-un act notarial.
Sandu susține acum că FRF nu a acceptat propunerea sa inițială, solicitînd executarea integrală a contractului, inclusiv plata restanțelor din august 2014 pînă în prezent. În CEx de ieri, s-a decis formularea unui răspuns către Sandu. "Îi va fi respinsă solicitarea", spun federalii.