SPORTURI  »  HANDBAL  »  HCM BAIA MARE - THURINGER 38-27

O echipă de nota 10 » Baia Mare a bifat a 5-a victorie consecutivă, 38-27 cu Thuringer, și s-a calificat în ”sferturi”

Articol de - Publicat sambata, 20 februarie 2016 00:00

Cinci din cinci, 10 puncte acumulate și calificare en fanfare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor pentru HCM Baia Mare.

Echipa lui Aurelian Roșca avea nevoie de un succes aseară, în fața campioanei Germaniei, ultima clasată. Nu numai că a obținut-o, dar a făcut-o de o manieră entuziasmantă. A marcat de 38 de ori și a condus și la 14 goluri diferență. Pe final, cu rezervele în teren, maramureșencele au micșorat ritmul și le-au dat șansa oaspetelor să pună capăt meciului doar la minus 11!

De neoprit pe contraatac

Extremele au făcut spectacol contra echipei pregătite de timișoreanul Herbert Muller. Do Nascimento și Tănasie au lovit aproape la fiecare contraatac, profitând de mingile recuperate în apărare, dar și de pasele excelente al portarilor Ungureanu și Munteanu.

Pineau și-a adăugat și ea alte 7 reușite la zestrea de goluri cu care conduce în clasamentul golgeterilor Ligii, ajungând acum la borna 77. Vizitiu a profitat de șansa de a rămâne singură pe post, după accidentarea Melidei Geiger, și a punctat de 6 ori. A fost, de altfel, o sarabandă a golurilor în fața unei echipe năucite, care nu a putut face față ritmului impus de românce.

HCM e matematic în "sferturi", dar mai are un meci extrem de important, săptămâna viitoare, la Budapesta. Poate fi "finala" pentru locul 2.

S-a accidentat Elisei

După ce nu le-a putut folosi aseară pe Geiger (ruptură de menisc) și Nechita, antrenorul Aurelian Roșca a fost nevoit să joace din minutul 13 și fără căpitanul Valentina Elisei. Aceasta a primit o lovitură puternică în mușchiul piciorului stâng și nu a mai putut evolua, urmărind restul jocului de pe margine. "Sperăm să nu fie nimic grav. Ar fi prea de tot să o pierdem și pe Alice!", a declarat directorul tehnic Ioan Băban.

"Am avut emoții, am revenit în sala în care am crescut. Din păcate, noi nu am făcut față ritmului meciului și am pierdut la o diferență categorică"
Eliza Buceschi, Thuringer

"Un meci pe care noi ni l-am făcut ușor. Ne gândim, normal, acum la locul 2. Vrem să câștigăm la Budapesta, sperăm să putem"
Ana Maria Tănasie, HCM Baia Mare

Calcule complicate

În urma meciurilor rămase de disputat, HCM Baia Mare poate, matematic, ocupa oricare dintre locurile 2, 3 sau 4. Maramureșencele depind și de celelalte rezultate, un joc extrem de important fiind cel de azi, dintre Larvik și FTC. S-ar putea ajunge și în situația în care trei echipe să aibă același număr de puncte. Fleury, locul 5, mai are și ea șanse la calificare, dacă azi va învinge în Rusia. Sau dacă Larvik va pierde cu FTC, iar Fleury va câștiga în fața nordicelor pe teren propriu, în ultima etapă.

CLASAMENT

1. Rostov Don 8 7 1 0 211-188 15p
2. HCM Baia Mare 9 5 0 4 241-226 10p
3. FTC Budapesta 8 4 2 2 230-217 10p
4. Larvik 8 4 0 4 213-204 8p
5. Fleury 8 2 2 4 203-214 6p
6. Thuringer 9 0 1 8 216-265 1p

* primele patru clasate se califică în "sferturi"
Mai sînt de jucat: Larvik-FTC (azi, ora 20:00), Rostov-Fleury (azi, ora 16:00), FTC-Baia Mare (27 februarie), Thuringer-Rostov, Fleury-Larvik (28 februarie)

HCM Baia Mare 38

Do Nascimento 9, Pineau 7, Tănăsie 6, Abbingh 6, Vizitiu 6, Perianu 1, Elisei 1, Jezici 1, L. Marin 1. Antrenor: Aurelian Roșca

Thuringer HC 27

Schmelzer 6, Buceschi 5, Reșetnikova 3, Frey 3, Snelder 2, Van de Wiel 2, Huber 2, Deroin 2, Pintea 1, Engel 1. Antrenor: Herbert Muller

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
ceaiuri
ceaiuri  •  20 Februarie 2016, 15:56

fetele au facut iarasi un joc f bun(daca o tin asa au sanse in FF)dar..se pare ca primaria intrerupe finantarea si daca nu mai sunt bani echipa are de suferit(pana devin jucatoare libere...au sansa sa castige trofeul )

suporter_valcean
suporter_valcean  •  20 Februarie 2016, 09:50

Ursescu a intrat in competitia "lingusitorul primarului de Baia Mare". Ursescule, ai de munca, tata, a furat Sever Calinescu startul si s-a lingusit de nici nu se mai aseaza primarul pe scaun pina la urmatorul meci.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează