Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 29 februarie 2016 00:00
Corona Brașov a terminat doar la egalitate pe teren propriu, 21-21 cu HC Odense, dar victoria din Danemarca, 29-21, a contat enorm.
Corona Brașov se întoarce în semifinalele cupelor europene după 7 ani. Echipa de sub Tâmpa ajungea ultima dată în careul de ași, tot în Cupa EHF, în 2009, eliminată atunci de Itxako.
Aproape 2.000 de suporteri au fost prezenți ieri în sala "Dumitru Popescu Colibași" pentru a-și încuraja favoritele. Sărbătoarea era anunțată după meciul tur, câștigat de ardelence cu 29-21.
Brașovencele nu au mai fost nici ele la fel de concentrate. Au jucat mult mai slab decât în Danemarca, au făcut o grămadă de greșeli, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă. Au condus la pauză cu 9-8, pentru ca în partea a doua Odense să dicteze ritmul.
Calificarea nu a fost pusă însă niciun moment sub semnul întrebării. Antrenorul Bogdan Burcea a încercat să-și țină fetele în priză, le-a cerut victorie obligatoriu, dar până la urmă nu a fost decât un egal: 21-21. Era timpul pentru sărbătoare, una în galben-albastru.
Adversar german
Corona Brașov va întâlni în semifinale echipa germană TuS Metzingen. Deși plecau din postura de outsider după ce în tur trecuseră doar cu 25-24 de conaționalele de la HC Leipzig, handbalistele oaspete au câștigat și meciul retur, 27-25, calificându-se în semifinale.
TuS Metzingen e la primul său sezon în Europa și are o serie de internaționale în lot, cum ar fi germancele Anna Loerper și Marlene Zapf, norvegianca Tonje Loseth, unguroaica Bernadette Temes sau elvețianca Nikole Dinkel. Meciul tur e la Brașov pe 2/3 aprilie, returul în Germania, peste o săptămână.
Corona 21
Zamfir 6, Cartaș 4, Hotea 3, Chiper 2, Bondar 1, Marcu 1, Neagu 1, Crețu 1, Berbece 1, Pricopi 1. Antrenor: Bogdan Burcea
HC Odense 21
Haugsted 9, Adler 4, Birkedal 3, Linnell 3, Kristensen 1, Svangaard 1. Antrenor: Flemming Larsen
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”