Articol de GSP - Publicat luni, 29 februarie 2016 18:55
Răzvan Sava, primarul interimar al Capitalei, a explicat în detaliu motivul pentru care nu poate da drumul Arenei Naționale. Acesta a postat un mesaj pe contul său de Facebook.
"Am văzut că în ultima vreme foarte mulți fac presiuni pentru deschiderea stadionului Arena Națională. Vreau să fac câteva precizări. Stadionul nu are autorizație de securitate la incendiu.
Conform legii, nu putem organiza evenimente sportive fără această autorizație.
Am văzut că cei de la IGSU încearcă să arunce pisica spunând că se pot organiza evenimente și în aceste condiții, cu asumarea răspunderii de către Primăria Municipiului București.
Eu știu că derogările de la lege existau doar în vremea lui Ceaușescu.
Nu am auzit ca într-un stat de drept să existe acest concept, adică acolo unde legea prevede ceva, tu să o ignori și să faci excepție.
Le-am cerut în mod expres celor de la IGSU să îmi spună dacă îndeplinim condițiile legale pentru a desfășura activități. Le-am cerut să ne spună dacă, strângând acoperișul și limitând astfel riscurile, îndeplinim condițiile legale. Nu am primit niciun răspuns scris.
Am avut întâlniri cu domnul vicepremier Vasile Dâncu și domnul ministru Petre Toba. Înțeleg că un guvern tehnocrat nu își poate asuma răspunderea politică, dar ei pot, conform legii, să își asume rezolvarea problemei stadionului Național Arena. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este autoritatea reglementatoare pe acest domeniu. El poate schimba sau nu normativul care stabilește dacă tipul de material folosit pentru construirea acoperișului este sigur sau nu.
Au posibilitatea legală să facă acest lucru. În funcție de acest normativ vom ști dacă putem juca cu acoperișul acesta sau dacă va trebui să îl dăm jos și să facem astfel stadionul funcțional.
Îi cer și pe această cale ministrului Dâncu să grăbească apariția acestor norme. Vreau ca bucureștenii să înțeleagă că voi respecta legea. Nu o voi încălca chiar dacă și eu mi-aș dori să văd meciuri desfășurându-se în București.
Propunerea celor de la IGSU de a juca pe Arena Națională pe propria răspundere nu o pot lua în seamă. O calific ca fiind neprofesionistă și în afara cadrului legal.
Legea este lege, iar eu nu pot aplica principiul “merge și asa".
Am văzut cu toții ce a însemnat pentru România acest principiu. Am văzut ce s-a întâmplat în București, când s-a mers pe principiul “lasă că merge și asa”. În concluzie, Arena Națională va rămâne închisă până când va avea toate autorizațiile necesare", a scris Sava pe rețeaua de socializare.
Am văzut că în ultima vreme foarte mulți fac presiuni pentru deschiderea stadionului Arena Națională. Vreau să fac câ...
Posted by Razvan Sava on 29 Februarie 2016