SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI - ROSTOV DON 26-25

Până aici le-a fost! Rostov Don a pierdut primul meci după opt luni, 25-26 cu CSM București

Ana Paula Rodrigues a marcat golul care a adus victoria // FOTO Raed Krishan
Ana Paula Rodrigues a marcat golul care a adus victoria // FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 01 aprilie 2016 00:00

Campioana Rusiei, Rostov Don, a pierdut primul meci la Bucureşti, după 8 luni, 25-26, dar are prima şansă la calificarea în Final Four.

Rostov Don a venit la Bucureşti încrezătoare după cele 11 victorii obţinute în acest sezon în Liga Campionilor. Nicio echipă nu a reuşit să le învingă pe rusoaice, care au înregistrat un singur rezultat de egalitate, la Budapesta, cu Ferencvaros.

Campioana României a jucat însă cu multă determinare şi cu dorinţă, Final Four-ul de la Budapesta, din 7-8 mai, fiind un motiv îndeajuns de a da totul. Cele două echipe au fost ca doi jucători de şah în prima repriză, balanţa oscilând înspre ambele. Niciuna nu s-a desprins la mai mult de două goluri.

Jorgensen a intrat cu mare poftă de joc după cele trei luni de stat pe tuşă, dar şi dorinţa prea mare strică câteodată. Au fost trei goluri pentru daneză, dar şi alte şase aruncări aiurea.

Carmen Martin a fost, în schimb, senzaţională, iberica ridiculizând-o pe campioana olimpică Katrine Lunde de pe extrema dreapta. Cu fenomenala Ilina în centru, Rostov a intrat în avantaj la cabine, 12-11. Mai era însă încă o repriză de joc.

Schimbări inspirate

Kim Rasmussen a mutat inspirat la pauză. A trimis-o pe interul stânga pe Linnea Torstensson, în poartă pe Mayssa Pessoa, iar cele două au fost scânteia care a aprins echipa. 3.500 de spectatori şi-au ajutat şi ei echipa să se desprindă la 22-18 în minutul 45. Au urmat însă 9 minute de secetă, 9 minute de chinuială, iar Rostov a marcat de 6 ori consecutiv.

Jocul în salturi a continuat, finalul a fost unul în care tensiunea a atins maximul. CSM a egalat la 24, apoi la 25, pentru ca în ultimul minut să treacă în avantaj, 26-25. Şi când rusoaicele au năvălit în atac să egaleze, un contraatac tăios a adus-o pe Manea singură faţă în faţă cu Sedoikina, dar goalkeeperul s-a opus. Un gol diferenţă pentru CSM, iar returul de la Rostov se dispută cu apa la gât pentru ambele combatante. Cine se îneacă?

Arbitraj discutabil

Antrenorul Kim Rasmussen a sărit ca ars de pe banca tehnică, protestând deseori la deciziile celor doi muntenegreni: Pavicevici-Raznatovici. Aceştia s-au contrazis de multe ori în decizii, unul dând mingea oaspetelor, celălalt gazdelor. Per ansamblu, arbitrajul a acordat acel 5% oaspetelor, şi nu gazdelor.

Cea mai controversată fază a fost în ultimele secunde, când Sen a forţat în atac, unul dintre arbitri a dictat corect, dar celălalt a arătat linia de la 7 metri. Grubisici a ratat însă aruncarea Ekaterinei Ilina şi CSM a păstrat diferenţa de un gol pe tabelă.

9 apriliee data de disputare a returului dintre Rostov şi CSM. Învingătoarea din dubla manşă va fi debutantă în Final Fourul de la Budapesta, 7-8 mai

CSM Bucureşti 26
C. Martin 5, Torstensson 5, Gullden 3, Jorgensen 3, Rodrigues 3, Brădeanu 2, Curea 2, Fisker 1, Manea 1, Vărzaru 1. Antrenor: Kim Rasmussen

Rostov Don 25
Ilina 9, Sen 5, Boşenko 3, Managarova 3, Petrova 2, Bobrovnikova 1, Şimkute 1, Slivinskaia 1. Antrenor: Jan Leslie

Programul celorlalte partide din sferturi

2 aprilie
HCM Baia Mare-Buducnost Podgorica
FTC Budapesta-Gyor
Vardar Skopje-Larvik

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
ultras.nationalist
ultras.nationalist  •  01 Aprilie 2016, 15:31

CSM Bucuresti nu a jucat extraordinar,avand si multe jucatoare accidentate. A avut insa sansa unui adversar sa nu zic modest,dar oricum departe de o echipa care nu pirduse in acest sezon de CL,nu am urmarit partidele rusoaicelor,nu stiu cum au reusit aceasta performanta dar aseara nu a parut deloc o echipa de speriat,oricum o echipa mult sub Buducnost sau Gyor. Ele au jucatoare bune,insa nu dintre cele mai bune,poate doar Ilina sa fie incadrata la categoria super-jucatoare,in rest o mai au pe Sen,Magarova si Bosenko care si ele sunt jucatoare bune. La noi in schimb s-au remarcat si mai putine jucatoare, Grubisic a aparat bine,Bradeanu la fel s-a descurcat bine si poate chiar si Manea. In rest inafara de Martin care a facut o partida extraordinara restu au jucat slab. Varzaru nu a reusit mare lucru,Gulden multe aruncari ratate,Rodrigues pase simple date aiurea, Fisker,Curea si Bazaliu foarte sterse...Pacat mai ales de Rodrigues si Bazaliu care sunt jucatoare foarte bune,daca Martin,Manea,Rodrigues,Bradeanu prind o seara fasta in Rusia ne putem califica, de asemenea Grubisic sa evolueze in media ei iar Bazaliu sa aiba mai mult tupeu! Succes HCM & CSM !!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează