SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA FED

Maraton cu victorie Simona Halep a adus ieri primul punct al României. Azi se decide cine rămâne în Grupa Mondială

Articol de , - Publicat duminica, 17 aprilie 2016 00:00

Abia trecuseră 20 de minute de la încheierea primului meci, câștigat de Angelique Kerber în fața Irinei Begu, și atmosfera devenise și mai ardentă în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Un vuiet imens cobora parcă din tribune, înghițind emoții, alte sunete mai mici, energie. În acest aer colorat și provocator a început disputa dintre Simona Halep și Andrea Petkovic, a 7-a directă dintre cele două. Românca avea un avantaj consistent, 5-1, dar ultimele două confruntări împinseseră resursele până spre limită.

Putea fi mai scurt

Așa a fost și ieri, până la urmă, chiar dacă la un moment dat părea că va fi mai rapid. Halep a închis primul set la 6-4, după ce se contabilizaseră 3 break-uri. Un set pe care germanca l-a descris mai târziu drept unul "nervos de ambele părți". Tenisul n-a fost sclipitor, dar a început să crească în valoare și intensitate odată cu partea a doua. Schimburile de mingi au devenit mai lungi, mai elaborate, implicând mai mult atât reacția, cât și concentrarea celor două.

Simona a avut de două ori un break în față, la 3-1 și 5-4, și a servit pentru meci, dar n-a putut să închidă. "Cred că m-am panicat atunci fiindcă am făcut o dublă greșeală, a fost și ceva presiune", a explicat ea după meci. Actul s-a decis la tie-break și a fost câștigat de o Petkovic mai exuberantă.

Pozitiv peste negativ

"Mi-a rămas un timp în minte faptul că am cedat setul al doilea, nu știu exact cât, dar, până la urmă, sentimentul negativ a fost dominat de cel pozitiv", a explicat Halep. Minutele se scurgeau pe ceasul tabelei, adunând grămăjoare de speranță și de nervi. Trecuse de două ore când cele două făceau break după break în decisiv, într-o tensiune punctată de reacțiile uneori prea implicate ale publicului. Dar asta nu le-a deranjat. "Totul e fost foarte OK, mulțumesc spectatorilor că au venit, poate că băteam mingea mai repede pentru serviciu ca să le arăt că am nevoie de liniște, dar am simțit mereu sprijinul lor", a spus Simona, iar Petkovic a punctat că i s-a părut un public foarte fair. "Nu întâlnești des asta în Cupa Fed, mi-ar fi plăcut să fi fost de partea mea", a declarat germanca.

De la 4-2 până la final, adică 6-4, au fost numai break-uri, iar Halep a concretizat la prima șansă avută. O minge trimisă prea lung de Petko a intensificat vuietul tribunei și a eliberat-o pe româncă de povara presiunii. A contat oare faptul că precedentele două meciuri între ele duraseră 2 ore 35, respectiv 2 ore 40 și fuseseră cîștigate de Halep. Ea crede că e posibil ca statistica s-o fi influențat-o pe adversara ei. "Eu nu m-am gândit la asta". Dar a învins din nou. Iar azi e o nouă zi. Una care începe de la 1-1.

"Sigur joc, nu se poate altfel"

În primul set al meciului cu Petkovic, Halep a alunecat și a căzut, accidentându-se ușor la piciorul stâng. "Am revăzut faza în vestiar, după ce se terminase. A fost destul de urât, dar nu cred că e vorba de ceva grav. O să am grijă să fac ceea ce trebuie pentru a fi pe teren, îmi voi lua câteva ore de recuperare", a spus ea. "Sigur voi juca, nici nu se poate altfel", a afirmat Simona, hotărâtă.

Schimbare de dispoziție

În ultima perioadă, Andrea Petkovic a arătat nesiguranță și o concentrare scăzută. "Meciul cu Simona ar fi putut schimba mult lucrurile, dacă aș fi câștigat. Chiar și așa, iau lucrurile bune pentru că recent, în turneele din SUA, am fost ezitantă, am avut multe dubii, nu-mi făceam loviturile. Acum am fost mult mai agresivă și îmi va prinde bine. Cred că și Simonei îi va prinde bine acest meci, ne va ajuta pe fiecare dintre noi", a spus germanca.

Cu bluza de căpitan

Momentul amuzant al serii s-a petrecut la conferința de presă, când Halep a fost surprinsă de întrebarea: "Cum te simți purtând bluza de căpitan nejucător?". Nedumerită, ea a privit în jur, dar imediat a fost lămurită: "scrie acolo, în dreapta, Alina Tecșor". "Mi s-a părut mie că e cam mare!", a izbucnit în râs Simona. "Îi cer scuze Alinei, nu știu cum de i-am luat bluza, ce căuta la mine în geantă", apoi a încheiat mai serios: "Poate că voi fi vreodată căpitan, dar acum sunt doar jucătoare".

"Pentru primul meci pe zgură din 2016, cred că e OK. Trebuie să mă mai acomodez cu alunecarea. M-am antrenat bine, îmi place zgura și sper să am cât mai multe victorii pe această suprafață"
Simona Halep

ROMÂNIA- GERMANIA 1-1

Ieri

Irina Begu-Angelique Kerber 2-6, 3-6
Simona Halep-Andrea Petkovic 6-4, 6-7 (5), 6-4

Azi, ora 13:00 (DolceSport 1)

Simona Halep-Angelique Kerber
Irina Begu-Andrea Petkovic
Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu-Annika Beck/Julia Goerges

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”
Nationala
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează