Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 19 mai 2016 00:00
Tinerii canoiști dau azi unul dintre cele mai importante examene. Carp și Strat încearcă să se claseze pe unul dintre primele două locuri în concursul care oferă ultimele două bilete pentru Rio pe distanța de 1.000 de metri. Cum au ajuns ei aici?
Apele au fost mai mult decât tulburi în ultimele zile în sportul cu pagăi. Unul dintre cei mai titrați sportivi, Alexandru Dumitrescu a depistat pozitiv la un hormon de creștere. El făcea parte din canoea de doi alături de Victor Mihalachi. Multipli campioni mondiali și europeni, cei doi se pregăteau de competiția preolimpică de la Duisburg, dar niciunul nu a mai ajuns în Germania. Dumitrescu pentru că așteaptă proba B a unui test din aprilie, iar Mihalachi a spus că nu se poate adapta într-un timp atât de scurt cu un alt partner în canoea de doi. Astfel că România se bazează pe energia unor băieți care visau la o medalie olimpică la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Leonid Carp are 19 ani, iar Andrei Ștefan Strat 20. Ei trebuiau ieri să concureze în preliminarii, dar pentru că unii concurenți s-au retras, se va trage direct finala. Adversarii sunt tari și își doresc imens să ajungă la JO 2016. Canoea de doi i-a adus României de la Jocurile Olimpice cinci medalii de aur de-a lungul timpului.