GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Prinţii Moldovei » S-au stabilit și cine sunt ocupanții ultimelor două locuri în finala Cupei Coca-Cola

Articol de GSP - Publicat luni, 30 mai 2016 00:00

Fetele de la Colegiul "Lovinescu" din Fălticeni şi băieţii de la Colegiul "Ion Ghica" din Bacău ocupat ultimele două locuri în finala Cupei Coca-Cola.

Nu există oraşe mici în fotbalul din curtea şcolii. O demonstrează această ediţie a Cupei Coca-Cola. Şi la faza regională, disputată în Bacău, revelaţiile au venit de unde nici cu gândul nu gândeşti la ora de geografie.

Letopiseţul grupelor

Cu mingea la picior şi privirea spre poartă, puştii de la Colegiul "Laţcu Vodă" din Siret şi-au pus oraşul pe hartă. După secole de la domnia Muşatinilor, localitatea bucovineană cu 8.000 de suflete e iarăşi "în cărţi" pentru a deveni capitala Moldovei. La sportul-rege, de data asta.

Sucevenii au trecut de Mărăşeşti, de care, după cum am învăţat la istorie, nu se trece, cu un scor-fluviu, 10-0.  Apoi au încasat un gol de la Botoşani şi au înscris patru. S-au înclinat abia în finala cu "economiştii" din Bacău, aflaţi pe teren propriu.

Pe suprafaţa de joc ca scoasă din cutie din Sala Sporturilor, încă un nume a renăscut în imaginarul moldovenesc: Fălticeni. Târgul din "Amintirile" lui Creangă s-a scuturat de trecut şi a defilat cu o echipă de puştoaice puse pe fapte mari.

Fetele de la Colegiul "Vasile Lovinescu" au dat clasă echipelor de la liceele sportive din Bacău şi Buzău. Şi au luat şi premiul de fair-play, pe lângă biletul pentru Bucureşti.

În finala câştigată cu 3-0 au întâlnit echipa Liceului Tehnologic din Vorona, singura comună calificată în faza regională a Cupei Coca-Cola.

Autostrada Fotbalului

N-a fost anul favoriţilor. Debutanţii, localităţile mici, liceele fără profil sportiv – outsiderii adică, au dominat ediţia 2016 a competiţiei.

După tabelul finalei, poţi schiţa conturul de inimă al României, cu marginile sale cele mai îndepărtate: Baia Mare, nordul Moldovei, Sulina, Năvodari. Ceea ce nu reuşesc autostrăzile şi căile ferate reuşeşte balonul rotund: să unească Bucureştiul de Câmpeni sau de Fălticeni.

Din peste 500 de înscrişi, au rămas doar 12. Ultimul act al turneului e deschis oricărui rezultat. Dar un lucru e sigur: pe 4-5 iunie, în Parcul Tineretului, se vor întâlni liceeni care nu s-ar fi întâlnit nici în tabere, nici la examene. Şi se vor lega prietenii care n-ar fi fost posibile fără fotbal.

Finala promite spectacol şi în afara terenului: un concert al unui artist cu mare priză la adolescenţi şi întreceri de Jump & Stick, Coke Fun Track, Human Foosball și Kung Fun. Câştigătorii vor continua aventura fotbalistică la Euro 2016, pe Parc des Princes, la România - Elveţia.

Nu ştim alţii cum sunt, dar parcă nu ne mai saltă inima chiar aşa, de emoţie, când ne gândim că vor fi în tribune şi elevi premianţi la fotbal. În caz de nevoie, le vor "sufla" din bancă răspunsul "tricolorilor", când îi scoate Shaqiri la tablă.

Fete

Grupa 1
Liceul Tehnologic "Ştefan cel Mare şi Sfânt" Vorona, Botoşani
Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Iaşi
Liceul Tehnologic "Paul Bujor" Bereşti, Galaţi

Grupa 2
Liceul cu Program Sportiv Bacău
Colegiul "Vasile Lovinescu" Fălticeni, Suceava
Liceul cu Program Sportiv "Iolanda Balaş Soter" Buzău

Grupa 1
Liceul Tehnologic Vorona - Colegiul "Gh. Asachi"  Iaşi 2-2 (0-0)
Liceul Tehnologic Vorona – Liceul Tehnologic Bereşti 8-0 (3-0)
Colegiul "Gh. Asachi" Iaşi – Liceul Tehnologic Bereşti 7-0 (3-0)

Grupa 2
LPS Bacău - Colegiul "V. Lovinescu" Fălticeni 0-2 (0-0)
LPS Bacău – LPS Buzău 13-2 (8-1)
Colegiul "V. Lovinescu" Fălticeni – LPS Buzău 3-0  (0-0)

Finala
Colegiul "V. Lovinescu" Fălticeni – Liceul Tehnologic Vorona 3-0 (2-0)

Băieţi

Grupa 1
Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău
Liceul Teoretic "Emil Racoviţă" Vaslui
Colegiul Industrial "Elena Doamna" Galaţi

Grupa 2
Liceul Tehnologic "Eremia Grigorescu" Mărăşeşti, Vrancea
Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Botoşani
Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" Siret, Suceava

Grupa 1
Colegiul "Ion Ghica" Bacău – Liceul "E. Racoviţă" Vaslui 4-1 (2-0)
Colegiul "Ion Ghica" Bacău - Colegiul "Elena Doamna" Galaţi 4-1 (3-1)
Liceul "E. Racoviţă" Vaslui - Colegiul "Elena Doamna" Galaţi 5-2 (2-1)

Grupa 2
Liceul "E. Grigorescu" Mărăşeşti – Colegiul "Gh. Asachi" Botoşani 0-5 (0-3)
Liceul "E. Grigorescu" Mărăşeşti - Colegiul "Laţcu Vodă" Siret 0-10 (0-4)
Colegiul "Gh. Asachi" Botoşani – Colegiul "Laţcu Vodă" Siret 1-4 (0-3)

Finala
Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău – Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" Siret 3-2 (2-1)

Premiu de fair-play Colegiul "Vasile Lovinescu" Fălticeni.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează