FOTBAL  »  LIGA 2  »  ACADEMIE DE FOTBAL

FOTO Președintele lui Celta Vigo a fost la Brașov! Clubul din La Liga și-a deschis academie în România

FOTO: Iulian Cuibar +4   FOTO
FOTO: Iulian Cuibar

Articol de - Publicat miercuri, 01 iunie 2016 20:07

Preşedintele echipei de fotbal Celta Vigo, Manuel Carlos Mourino Atanes, a vizitat Braşovul, unde gruparea spaniolă şi-a deschis o academie de fotbal.

Delegaţia din care a mai făcut parte şi Milorad Ratkovici, reprezentant de scouting al clubului pentru Europa de Est, a fost primită la sediul Primăriei din Braşov de către reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai şcolii private de fotbal Colţea 1920, alături de care va fi realizată academia de fotbal a galicienilor.

"Vigo este un oraş cu o populaţie aproximativ egală cu cea a Braşovului. Am reuşit ca ai noştri copii să fie consideraţi printre cei mai buni din Spania şi să fim un punct de referinţă din acest punct de vedere.

Ne dorim ca dintre copiii de aici să ajungă şi în primele echipe de juniori ale noastre şi de ce nu în prima echipă, cea de profesionişti. Când vorbeşti de o academie de acest fel nu iei în calcul doar o şcoală de fotbal ci un întreg proces de formare şi creştere a unor copii", a spus Carlos Mourino.

Cu prilejul acestei vizite a fost semnat şi protocolul de colaborare între părţile implicate în proiect, cluburile Celta Vigo şi Colţea 1920 Braşov, dar şi Primăria şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov.

Primarul George Scripcaru a primit din partea spaniolilor o plachetă şi un tricou al Celtei, inscripţionat cu numele său pe spate, oferindu-le oaspeţilor în schimb un catalog cu ilustrate ale principalelor obiective turistice ale Braşovului.

Academia de la Braşov este prima pe care Celta o înfiinţează în Europa, în afara Spaniei, după exemple de succes pe care le-a implementat deja în Mexic, Panama şi SUA. Primul pas în noul proiect îl reprezintă venirea la Braşov, începând cu 1 august, a unui antrenor cu licenţă PRO din „curtea” spaniolilor, Hector Martinez Quijeiro, care va conduce activitatea academiei.

Totodată, o dată pe an, sub Tâmpa vor ajunge conducători ai clubului spaniol, care vor audita activitatea din punct de vedere sportiv, dar şi economic.

„Mulţumim autorităţilor că au dat curs iniţiativei venită din partea clubului Celta Vigo prin intermediul nostru. Sperăm ca prin activitatea ce se va desfăşura aici să aducem un plus comunităţii braşovene în ceea ce priveşte fotbalul”, a precizat Ciprian Jurubescu, preşedintele CS Colţea 1920 Braşov.

Celta urmează să contribuie în proiect cu metodele de pregătire a sportivilor, precum şi cu echipamentele, emblema şi culorile. Clubul spaniol îi va pregăti pe antrenorii care vor lucra la şcoala de la Braşov, iar copiii şi juniorii braşoveni vor avea ocazia de a se antrena în Spania, în stagii de trei săptămâni.

Pe de altă parte, CS Colţea 1920 va asigura, din venituri proprii, toate cheltuielile pentru jucători şi antrenori, precum şi pentru directorul de proiect, iar municipiul Braşov urmează să pună la dispoziţie gratuit bazele sale sportive, asociindu-şi în schimb numele şi imaginea cu clubul spaniol

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
Handbal
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Superliga
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul
Superliga
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează