Articol de GSP - Publicat vineri, 10 iunie 2016 00:00

Din 6 iunie a început Ramadanul. Cea mai importantă perioadă de post a musulmanilor. Şi care e legătura cu Euro, veţi întreba?

Ne-am fi gândit că putem avea un avantaj din moment ce în lotul Franţei, dar mai ales al Albaniei, sunt prezenţi foarte mulţi fotbalişti cu această apartenenţă religioasă. Şi de ce am avea un avantaj?

Ramadanul este considerată luna pocăinţei şi a sacrificiului, care celebrează perioada în care profetul Mahomed a primit revelaţia coranică.

Timp de aproximativ 30 de zile, musulmanii adulţi trebuie să postească din momentul în care soarele răsare şi până când apune. Iar postul înseamnă fără mâncare, băutură, fumat şi sex. Şi în Franţa, de exemplu azi, soarele răsare la 5:47 şi apune la 21:52.

Vă imaginaţi cum ar putea juca Pogba, Kante şi Sagna, toţi musulmani, dacă astăzi n-ar mânca şi n-ar bea nimic timp de 16 ore consecutiv, după care ar intra direct pe teren?

Problema a fost însă rezolvată, iar staff-ul Franţei a anunţat chiar public că, de comun acord cu jucătorii, aceştia nu vor respecta rigorile Ramadanului, excepţie care a avut loc în lotul Franţei şi pe parcursul Mondialului de acum 2 ani.

Nu fix acelaşi lucru e valabil la Albania, unde selecţionerul De Biasi va proceda de la caz la caz în situaţia jucătorilor săi. Şi aici mai bine de jumătate din lot e de religie musulmană.

În schimb, naţionala noastră e la Paris chiar pe "mâna" unui musulman! E vorba despre şoferul autocarului care îi transportă zi de zi la antrenament pe "tricolori".

Respectivul, un tip extrem de simpatic şi care le-a intrat repede în graţii elevilor lui Iordănescu, le-a povestit acestora nu doar că respectă Ramadanul, dar o face în cele mai mici detalii. "Nu beau strop de apă până nu apune soarele".

Diseară, când ai noştri vor termina prima repriză a meciului şi vor merge în vestiar, pentru a se odihni şi pentru a-şi readuce pulsul la nivelul optim, abia atunci va putea şoferul lor să mănânce şi să ia o gură de apă.

4.700.000e numărul musulmanilor care trăiesc în Franţa, ceea ce reprezintă 7,5% din întreaga populaţie a ţării, iar 5 iulie e data la care se termină în acest an Ramadanul

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Superliga
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului