Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 03 iulie 2016 00:00
Panzerele au alungat demonii trecutului și au bătut Italia în premieră la turneele finale. A fost nevoie de 18 penalty-uri, în finalul dramatic al unui joc dominat de multă teamă.
"Nici mama nu vă mai poate ajuta astăzi". "1970, 1982, 2006, 2012. Însă azi e 2.7.2016. Basta!"
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Nemții și-au făcut curaj și vise și-n presă, vezi titlurile agresive din Bild și Express, că, finalmente, la a noua tentativă!, îi vor bate pe italieni și în întâlniri oficiale. Și că vor vindeca toate cicatricele istorice de la evocatele turnee finale de CM și CE, în care au cedat în fazele eliminatorii. Mereu!
Low fricos, Draxler out
Și Low le-a copt surpriza. L-a scos pe Draxler și l-a ales pe Howedes pentru a folosi, asemenea lui Conte, trei stoperi. Pentru că Squadra are doi atacanți. Dincolo, nicio minune cu recuperarea lui De Rossi.
Numai rezervă, cu Parolo în locul golgeterului azzurro din lot și Sturaro. Ce bun era Jorginho, lăsat acasă de Conte! Mai ales că Motta e suspendat. Nu-i timp de calcule. Aplauzele deschid șocul, în minutul de reculegere pentru cele 9 victime italiene ale atentatului de la Dhaka.
Previzibil, posesia e a alb-negrilor. Italienii respiră greu, dar absorb presiunea. Cine nu rezistă e Khedira (aductori), intră Schweinsteiger și-i "fură" banderola lui Neuer.
Spațiile sunt extrem de aglomerate, presingul sufocant, iar construcția se frânge des fără ocazii. Apar abia către finalul unei reprize tactice, nespectaculoase. Muller, respectiv Sturaro, amenință albul tabelei, degeaba.
Cadoul lui Boateng
Jocul se animă după pauză, ritmul e mai alert și suspansul crește. Muller profită de o eroare, are culoar, însă șutul său e salvat acrobatic de Florenzi de pe linie. Apoi, din corner, Boateng trimite peste. Apărarea azzurra scârțâie pe dreapta, Hector speculează și centrarea deviată de Bonucci e assist pentru Ozil: 1-0.
Imediat Gomez poate dubla avantajul, Buffon evită fantastic autogolul lui Chiellini. Se vede și Italia, Pelle șut alături. Preludiul egalării.
Boateng face un cadou, henț stupid la devierea lui Chiellini. 11 metri marcat de Bonucci, primul al unui fundaș italian la CE sau CM! Și departajarea nu s-a putut face decât de la punctul cu var. Unde Hector a semnat calificarea.
492de minute fără gol primit e seria lui Neuer la Euro, oprită la 2 minute de recordul lui Zoff
50de goluri a marcat Italia împotriva Germaniei în totalul de 34 de dueluri
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!