Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 iulie 2016 16:04
Fostul jucător și antrenor al Universității Craiova Constantin Deliu a decedat astăzi la vârsta de 77 de ani, anunță site-ul oficial al clubului.
Deliu a promovat cu Universitatea din postura de jucător, în 1964, a ocupat postul de antrenor secund zece ani mai târziu, pe când formația câștiga primul titlu de campioană din istorie și a fost antrenor principal când Craiova a câștigat prima Cupă a României, în 1977.
"Regret dispariția lui nea Titi. Pentru Universitatea a fost unul dintre pilonii de bază, ca jucător, antrenor și conducător. La primul meci în divizia A al Universității Craiova a fost căpitanul echipei. Prima parte a vieții a dedicate-o în totalitate clubului alb-albastru.
Când am fost adus la club, era antrenor la tineret-speranțe. Sub bagheta lui am câștigat două titluri naționale la tineret-speranțe. Pentru mine a fost ca un tată", a declarat Gheorghiță Geolgău, component al Craiovei Maxima.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”