INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A LA START

PREZENTARE SERIE A Cursă cu umbra » Juventus are o misiune ușoară în acest sezon după ce și-a slăbit rivalele în mercato

Higuain a întors armele împotriva lui Napoli și vrea și trofee, nu doar titlul de golgeter, Cupa ori Supercupa în Serie A // Foto: Getty Images +10   FOTO
Higuain a întors armele împotriva lui Napoli și vrea și trofee, nu doar titlul de golgeter, Cupa ori Supercupa în Serie A // Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 20 august 2016 00:00

După 10 de ani de la Calciopoli, Juventus și-a reinstaurat cu mai multă tărie dominația. Păstrarea titlului pare o misiune mai ușoară ca anul trecut, după ce bianconerii și-a slăbit rivalele în mercato.

" Serie A ar putea să nu se mai joace, e mult prea mare decalajul dintre campioană și concurență. Lupta pentru scudetto părea deja decisă înaintea venirii lui Higuian, acum chiar că devine inutilă".

Declarația lui Fabio Capello din urmă cu o lună sintetizează perfect dezechilibrul tot mai pregnant din campionatul italian, care s-a transformat într-o cursă cu handicap, un monolog în alb și negru.
Și-a slăbit rivalele

După ce a dovedit în sezonul trecut că poate trece prima linia de sosire recuperând terenul (mult) pierdut la start, Juventus pornește o luptă mai mult cu propria umbră decât cu rivalele la coroană.

Pentru că a reușit în această vară să-și slăbească principalii adversari prin transferurile celor mai valoroși jucători. I l-a "furat" lui Napoli pe argentinianul Higuain, formidabilul golgeter al stagiunii trecute, și a lăsat Roma fără cel mai bun executant de lovituri libere, bosniacul Pjanici.

Investițiile costisitoare au fost însă acoperite prin vânzările lui Pogba și Morata, astfel că squadra lui Allegri a ieșit fortificată, în tentativa de a ajunge din nou în finala Ligii. Și a emite chiar pretenții la trofeul de care n-a fost chiar atât de departe în 2015. Saltul calitativ e asigurat.

Roma peste Napoli?

Plutonul urmăritoarelor va fi condus de Roma, care pare să fi luat fața vicecampioanei Napoli, după ce s-a întâmplat în vară. Pierderea lui Pjanici nu va fi ușor de acoperit, dar Spalletti are soluții și mizează mult pe revenirea lui Strootman, pe acomodarea lui Dzeko la Serie A după un prim sezon de rodaj și pe o mai mare siguranță defensivă, veriga slabă în gestiunea Rudi Garcia. În plus, căpitanul Totti își dorește un campionat de retragere de pus în ramă.

La poalele Vezuviului furia tifosilor n-a fost deloc potolită de patronul De Laurentiis, care n-a adus în locul lui Higuain un golgeter de clasă, ci mai degrabă un pariu tânăr, dovedind că mai degrabă și-a pus în gând să-și umple conturile decât să se bată la titlu cu Juve, cu șanse mai mari ca anul trecut.

Achizițiile vorbesc clar și antrenorul Sarri nu are cum, nici cu ce să facă minuni, având emoții să prindă locul direct calificant de Ligă. În spatele podiumului favoritelor, lupta pentru Europa League, în care Tătărușanu și Ianis Hagi au de tras cu adversarele din Milano, care iar au schimbat antrenorul și patronul, vor da culoare unei întreceri de urmărit.

8 români la start, 2 titulari

Am rămas cu aceeași doi titulari dintre românii care iau startul în noua ediție de Serie A: Radu Ștefan (Lazio) și portarul Tătărușanu (Fiorentina). Chiricheș este tot la Napoli, tot în postura de rezervă, la fel ca și Stoian, care a promovat cu Crotone.

Ianis Hagi, ultimul sosit în Italia, are șanse mici să prindă echipa la Fiorentina, situații similare având Nica, revenit la Atalanta, și Boldor, împrumutat la Bologna de Roma, care îl mai ține 2 sezoane în lot pe portarul Lobonț.

Loturi restrânse la 25!

Începând din acest campionat, echipele vor putea înscrie cel mult 25 de jucători, după modelul impus de UEFA în cupele continentale. Dintre aceștia, 4 trebuie să fi fost crescuți minimum trei sezoane la Academia clubului (între 16 și 21 de ani), iar alți 4 jucători să fi figurat 3 stagiuni la pepinierele altor cluburi din Italia. Nu există restricții asupra celor născuți după 1 ianuarie 1995.

566.000.000 €au investit cluburile din Serie A în achiziții de jucători în această vară. Au vândut de 590 de milioane

157.000.000 €a cheltuit Juventus pentru a-și întări lotul, lider în Italia la achiziții. Și-a echilibrat însă balanța, prin vânzări de 146 de milioane

2.630.000.000 €valorează loturile celor 20 de echipe din Serie A. Cel mai bine cotat este Higuain, 65 de milioane de euro

1,40este cota oferită de casele de pariuri din Italia pentru ca Juventus să-și păstreze titlul. Roma este a doua cu 5,00, iar Napoli a treia, cu 6,00

TOP 5 TRANSFERURI

  Jucător Fostul club Clubul actual Suma
1. Gonzalo Higuain Napoli Juventus 90
2-3. Miralem Pjanici Roma Juventus 32
2-3. Arkadiusz Milik Ajax Napoli 32
4. Antonio Candreva Lazio Inter 22
5. Piotr Zielinski Udinese Napoli 14

* Cifrele reprezintă milioane euro și sunt conform transfermarkt.de

Favoritele la titlu:

JUVENTUS
3-5-2
Buffon - Barzagli, Bonucci, Chiellini - Khedira, Lemina - DANI ALVES, PJANICI, Alex Sandro - HIGUAIN, Dybala
Antrenor: Massimiliano Allegri

NAPOLI
4-3-3
Reina - Hysaj, Albiol, Coulibaly, Ghoulam - Allan, Jorginho, Hamsik - Callejon, MILIK, L. Insigne
Antrenor: Maurizio Sarri

AS ROMA
4-3-3
Szczesny - BRUNO PERES, Manolas, VERMAELEN, JUAN JESUS - Strootman, De Rossi, Nainggolan - Salah, Dzeko, Perotti
Antrenor: Luciano Spalletti

PRIMA ETAPĂ
Azi
19:00    AS Roma - Udinese    Digi 3
21:45    Juventus - Fiorentina    Digi 2
Mâine
19:00     AC Milan - Torino    Digi 2
21:45     Atalanta - Lazio
21:45     Bologna - Crotone
21:45     Chievo - Inter    Digi 3
21:45     Empoli - Sampdoria
21:45     Genoa - Cagliari
21:45     Palermo - Sassuolo
21:45     Pescara - Napoli

Pariurile GSP în Serie A:

  • Cel mai bun portar: Gianluigi Buffon (Juventus)
  • Revelaţia sezonului: Arkadiusz Milik (Napoli)
  • Campioana ultimei stagiuni: Juventus
  • Cel mai bun jucător: Paulo Dybala (Juventus)
  • Arbitrul anului: Nicola Rizzoli
  • Antrenorul sezonului: Luciano Spalletti (Roma)
  • Golgeterul stagiunii: Gonzalo Higuian (Juventus)
  • Fundaşul de fier: Giorgio Chiellini (Juventus)
  • Cea mai spectaculoasă revenire: Kevin Strootman (Roma)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (1)
cuccci
cuccci  •  20 August 2016, 11:43

La români l-ați uitat pe Alexandru Mitriță de la nou-promovata Delfino Pescara 1936... Cred că el are și șanse să joace...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează