Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 01 septembrie 2016 00:00
Witsel și Garay s-au transferat ieri, întărind dezvăluirile presei moscovite despre repulsia străinilor față de stilul de antrenament, mult diferit comparativ cu cel al lui Villas-Boas și Spalletti.
Hulk și Ansaldi au fost primii plecați de la Zenit în această vară. Exodul străinilor a continuat și după venirea lui Mircea Lucescu, care a mai pierdut ieri doi jucători importanți, Witsel și Garay. Dincolo de bani, despărțirile au și o altă explicație: vedetele fug din cauza tehnicianului român!
"Nimeni nu-i favorizat"
Cotidianul Sport Express a dezvăluit, citând surse apropiate clubului, că "străinii nu vor numai să schimbe aerul după mai multe stagiuni la St. Petersburg, ci nu se împacă deloc cu metodele de antrenament ale lui Luce. Obișnuiți cu stilul gentil al predecesorilor săi, Villas-Boas, Spalletti și Advocaat, jucătorii nu au primit bine stagiile din presezon, amintind de metodele comuniste, fiind deranjați de sârguința cerută și stilul mai puțin apropiat. Nimeni nu-i favorizat cu Lucescu".
Iau 38 de milioane euro!
Consecința? Belgianul Witsel, ce a făcut mofturi de la revenirea din vacanță, a ajuns la Juventus pentru 18 milioane de € plus 3 bonus, și argentinianul Garay a ales Valencia (20 de milioane). Belgianul Lombaerts a fost trecut rezervă, așteptând mutarea la Anderlecht sau PSV, italianul Criscito, iritat de înlocuirea cu Rostov de la pauză, s-a aflat la un pas să se transfere la Napoli.
Aduce un vârf brazilian?
După modelul Șahtior, Lucescu vrea să aducă un atacant brazilian și la Zenit. O Globo susține că negocierile cu Atletico Mineiro pentru transferul lui Carlos Carvalho, 21 de ani, sunt destul de avansate. Iar vârful cu 14 goluri în 67 de meciuri la clubul carioca va costa 4,5 milioane euro.
"Nu mă interesează banii"
Lucescu le-a spus rușilor că motivația sa la Zenit e legată de trofee. "Banii nu mă interesează. Am câștigat în carieră mai mult decât suficient. Contează acum numai rezultatele, e principala motivație în sport. Am venit să iau titlul în Rusia, jucând și un fotbal ofensiv", a spus Il Luce.
Lângă Wenger, în spatele lui Sir Alex
Mircea Lucescu a participat ieri, la Nyon, la 18-lea forum al elitei antrenorilor UEFA. Tehnicianul lui Zenit (foto 2, rândul al doilea, în picioare), unicul reprezentant din campionatul Rusiei, a apărut la poza de grup între Wenger (Arsenal) și Hecking (Wolfsburg) și în spatele lui Sir Alex Ferguson, președintele forumului. Il Luce i-a avut colegi pe Mourinho, Ancelotti și Zidane, Guardiola lipsind.
98.000.000 €a încasat Zenit din vânzările de jucători în vară. Și a cumpărat doar de 10,5 milioane