Articol de Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 07 septembrie 2016 00:00
Simona Halep și Serena Williams se întâlnesc azi pentru un loc în semifinale, poate prea devreme pentru forma pe care au arătat-o amândouă la New York.
Sfertul de finală pe care mulți l-au previzionat și pe care și l-au dorit se va întâmpla azi. Serena Williams și Simona Halep se vor înfrunta pentru un loc în semifinale la ultimul turneu de Mare Șlem al anului.
Încă de la tragerea la sorți, exista un soi de așteptare pentru acest duel. Pentru că, nu-i așa?, ce barometru e mai bun decât un meci în compania celei care este numărul unu mondial și care a domină de ani buni tenisul feminin?
Totuși, anul acesta, Serena a avut și momente de slăbiciune. Dacă pierderea a două finale de Mare Șlem poate fi considerată așa. Însă americanca așa le-a văzut.
Progresele care se văd
Până la ciocnirea de azi, atât Williams, cât și Halep au avut de traversat patru meciuri. "Nu m-am gândit că voi juca împotriva Serenei la începutul turneului. Aveam de parcurs un drum lung până în sferturi de finală și am avut de câștigat patru partide grele", a spus Halep.
Ea le-a învins pe Kirsten Flipkens, Lucie Safarova, Timea Babos și Carla Suarez Navarro. De partea cealaltă, liderul mondial a trecut de Ekaterina Makarova, de Vania King, de Johanna Larsson și de Iaroslava Șvedova.
În afara problemelor din meciul cu Babos, când a fost condusă cu 3-1 în decisiv, Simona a controlat toate meciurile. A arătat un tenis care e în progres și nu a lăsat prea multe game-uri adversarelor.
"M-am simțit bine, am simțit că sunt în formă, corpul m-a ajutat și am simțit că pot câștiga fiecare meci pe care l-am jucat până acum", a spus românca. Chiar dacă uneori și-a mai pierdut cumpătul pe teren, a cincea jucătoare a lumii a evoluat și la acest capitol.
Dacă, înainte, atunci când se enerva, meciul îi scăpa din mână, nu se mai putea concentra asupra jocului și pierdea numeroase puncte la rând, acum frustrarea rămâne acolo, unde a aruncat racheta.
"Lucrez și la acest aspect. Îmi doresc să nu mai fiu așa, dar am permisiunea antrenorului să fac aceste lucruri, cu condiția ca la următorul punct să fiu concentrată sută la sută și să-l joc ca să-l câștig. Sper ca în viitor să fiu mai pozitivă și să-mi ascund frustrările, chiar dacă ratez o lovitură ușoară", a spus Halep la conferința de presă de după victoria din optimi de finală.
Nu și-a pierdut serviciul
Iar în meciul cu Serena va fi, probabil, vorba de multă frustrare. Deși ea a acuzat în această vară probleme la umăr, la US Open, a servit incredibil. În cele patru meciuri pe care le-a jucat nu și-a pierdut niciodată serviciul, mai mult, nu s-a confruntat cu vreo minge de break.
"Mă ajută foarte mult faptul că servesc atât de bine, el mai mult se vede la retur pentru că simt că pot să joc mai relaxată. Nu știu cum de am reușit să ajung aici pentru că toată vară nu prea am putut să exersez această lovitură. De abia când am ajuns la New York am reluat pregătirile la serviciu. A fost o vară grea pentru mine", a subliniat câștigătoarea a șase trofee la US Open.
Cu victoria din optimi de finală, din fața Iaroslavei Șvedova, Serena a ajuns la 308 succese în turneele de Mare Șlem, devenind persoana cu cele mai multe reușite în aceste competiții și depășindu-i pe Roger Federer, 307, și pe Martina Navratilova, 306.
Cum se simte Simona înaintea meciului împotriva unei jucătoare ca Serena?
"Este o mare provocare pentru mine, tot ce trebuie să fac este să ajung la cel mai bun joc al meu pentru că altfel nu am nicio șansă. Trebuie să fiu agresivă! Dacă ea va domina, va fi greu pentru mine. E cea mai bună jucătoare din lume, dar nu trebuie să-mi fie frică, nu am nimic de pierdut", a spus Halep.
A cincea jucătoare a lumii știe ce are de făcut în fața Serenei, dar rămâne de văzut și dacă va reuși.
Cum a evoluat percepția Simonei despre Serena
Jumătate dintre întrebările din conferința de presă a Simonei de după victoria cu Carla Suarez Navarro au fost despre Serena Williams. O parte dintre ele au fost despre felul în care a evoluat percepția ei asupra numărului unu mondial. "Când am văzut-o prima oară pe Serena, eram doar un copil".
Apoi, când a ajuns jucătoare profesionistă și a fost nevoită să joace împotriva ei, în 2011 la Wimbledon: "Atunci visam să o întâlnesc măcar o dată, pentru că era mică și nu știam că o să ajung atât de sus în topul mondial. O admir foarte mult, am învățat de la ea, și e bine să joci împotriva ei și să privești la ce fac jucătorii mari".
Ce a învățat Simona de la Serena? "Oh, e foarte ambițioasă, Dă totul ca să câștige meciurile. Apoi concentrarea. Nu renunță niciodată și lista poate continua, dar mă opresc aici", a spus zâmbind românca.
"Joacă precum ar fi numărul unu"
La conferința de presă a americancei de după victoria din "optimi", reușită în fața Iaroslavei Șvedova, o singură întrebare a fost despre viitoarea adversară.
"Până acum nu ai întâlnit nici un cap de serie. În sferturi te vei confrunta cu Simona, favorită cinci. Crezi că este o evoluție? Tratezi meciul ca pe un sfert de finală obișnuit, e doar un alt adversar?", a sunat interogația.
"Cred că pe oricine aș întâlni va juca peste clasamentul său, toate adversarele mele evoluează ca și cum sunt numărul unu. Pentru mine nu e atât de important pe cine întâlnesc pentru că trebuie să mă aștept că va juca meciul vieții. Cam așa mă setez în această perioadă", a răspuns Williams.
Ce au spus antrenorii
Darren Cahill și Patrick Mouratoglou au fost față în față în cadrul unei emisiuni pentru site-ul oficial al turneului și au vorbit despre confruntarea dintre cele două jucătoare pe care le antrenează.
"Simona este într-un moment foarte bun. Este foarte încrezătoare, foarte periculoasă. Are un joc complet şi o strategie deşteaptă. Nu are foarte multă forță, fiind scundă, dar ia minge devreme, folosește toate unghiurile, stă aproape de linia de fund. Are câteva lovituri de care putem profita, aşa cum este serviciul, dar și acolo a progresat. Se mișcă incredibil de bine, mai ales când atacă, şi mai puțin bine atunci când se apără. Este foarte consistentă şi puternică mental", a spus Mouratoglou despre Simona Halep.
"Serena este una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile, dacă nu chiar cea mai bună! Are 22 de turnee Mare Șlem câștigate, are cel mai bun serviciu din istoria tenisului feminin şi are o deplasare foarte bună în teren. Forehand-ul şi backhand-ul sunt arme foarte bune. E o jucătoare completă. Simona trebuie să joace foarte bine. Serena nu este de neînvins. S-a văzut asta în meciurile importante de anul acesta. Simona se va inspira din mai multe meciuri ale Serenei, precum cele pierdute cu Garbine Muguruza în finală la Roland Garros şi cu Angie Kerber în finală la Australian Open. Dacă ele au reușit, Simona de ce nu ar putea?", a spus Cahill.
"Am cel mai bun joc pe care l-am avut vreodată pentru că îmi simt corpul puternic, pentru că simt că pot pune în aplicare orice tactică în timpul meciurilor, că o pot schimba atunci când am nevoie. Sunt puternică din punct de vedere mental, chiar dacă mai am și momente rele în timpul meciurilor, simt că pot juca pentru fiecare minge, iar asta înseamnă că sunt concentrată, vreau să câștig și să lupt"
"Muncesc din greu pentru a câștiga un turneu de Mare Șlem într-o zi, pentru a-mi împlini un vis. Așa că muncesc, visez, iar dacă se va întâmpla voi fi foarte fericită"
Simona Halep"Nu m-am gândit că voi mai juca la treizeci și patru de ani, iar acum nici nu-mi imaginez cum va fi când o să spun stop. Îmi place la nebunie să fiu pe teren, să dobor recorduri de care nici nu știam că există sau nu credeam că sunt în stare să ajung la ele. Atunci când te bucuri de ce faci ai un sentiment deosebit"
"Adevărata Serena încă nu a apărut, dar e pe drum și, la un moment dat, în acest turneu, își va face simțită prezența"
Serena Williams
37-5este raportul dintre victorii și înfrângeri pentru Serena Williams în 2016, în timp ce Simona are 40-13
6turnee jucase Serena Williams înainte de US Open în acest sezon, în timp ce Simona a adunat 14
3trofee are Simona în 2016: Madrid, București, Montreal, față de două ale Serenei: Roma și Wimbledon
Serena vs Simona
- s-au confruntat de opt ori
- românca a câștigat un singur meci la Turneul Campioanelor, la Singapore, în 2014, în grupe
- dintre cele opt confruntări, șase au fost pe hard, iar americanca are 5-1
- s-au întâlnit o singură dată la un turneu de Mare Șlem, în 2011, la Wimbledon, când Serena s-a impus în trei seturi
- două meciuri s-au decis după trei seturi, cel de la Wimbledon din 2011 și cel de la Miami în 2015
- patru seturi au fost câștigate cu 6-0 în confruntările directe, trei de Serena și unul de Simona
- s-au duelat de două ori în sferturi de finală, în 2013 la Cincinnati și la Indian Wells 2016
- s-au confruntat: 1 dată la un turneu de Mare Șlem (turul 2 Wimbledon 2011)
- de 2 ori la un Premier Mandatory (semifinale Miami 2015, sferturi Indian Wells 2016)
- de 3 ori la un Premier 5 (semifinale Roma 2013, "sferturi" Cincinnati 2013, finală Cincinnati 2015)
- de 2 ori la Turneul Campioanelor (grupe Singapore 2014, finală Singapore 2014)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat