SPORTURI  »  TENIS  »  SCRISOARE

O lecție de viață! Caroline Wozniacki a pierdut în semifinale la US Open, dar a publicat o scrisoare răvăşitoare despre tenis, sacrificii și o luptă continuă cu sine: "Tata avea dreptate"

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat vineri, 09 septembrie 2016 10:44

Într-o campanie a celor de la ThePlayersTribune.com, sportivii din toată lumea sunt invitaţi să vorbească despre copilărie, cum au ajuns să fie ceea ce sunt astăzi şi cele mai importante lecţii învăţate.

La această acţiune au luat parte sportivi precum Franceso Totti, Jerome Boateng, Kobe Bryant, Andy Murray sau Agnieszka Radwanska.

Acum a fost rândul tenismenei Caroline Wozniacki.

În vârstă de 26 de ani, daneza este fosta ocupantă a locului 1 WTA, poziţie ocupată timp de 67 de săptămâni, cumulat, în perioada 2010-2012. În acest moment, sportiva va urca pe poziţia 29 în clasamentul WTA după semifinala de la US Open pierdută în faţa lui Kerber. În fragmentele din scrisoarea tradusă mai jos, Wozniacki vorbeşte despre cum a ajuns să joace tenis, ajutorul primit de la tatăl său şi sfaturile pe care şi le-ar oferi acum.

"Dragă Caroline de 11 ani,

Lasă-mă să încep prin a-ţi spune că tata avea dreptate. A avut. Pur şi simplu. Iar tu, în sfârşit, ţi-ai dat seama.

Încă de când aveai trei ani îţi petreceai ore în şir jucând alte sporturi în afară de tenis. La început a fost gimnastica, apoi înotul, apoi handbalul, apoi... fotbalul. Erai convinsă că vei deveni fotbalistă când vei fi mare. Dar nu erau prea multe echipe feminine de fotbal în Danemarca, iar tatei nu-i plăcea că trebuie să joci cu băieţii mereu. Voia să te împrieteneşti mereu cu alte fete, aşa că te-a îndrumat către tenis.

Pentru o vreme nu erai aşa de sigură legat de planurile lui. Trebuia să înveţi alături de el încă de la şapte ani, iar în unele momente părea că niciunul din noi nu ştiam ce facem, dar uită-te la tine acum. Tocmai ai câştigat campionatul danez feminin de junioare sub 12 ani. Şi n-ai pierdut niciun meci în turneu. Ai câstigat toate meciurile, 6-0, 6-0. Eşti... bună. Şi ştii asta.

După meci, reporterii TV te întrebau care sunt planurile tale pentru viitor. Te-ai oprit pentru o secundă, te-ai uitat la cameră şi ai spus: «Vreau să fiu cea mai bună din lume.»

Deci, da, tata avea dreptate. Tenisul era pentru mine.

Iar asta nu era ultima oară când beneficiai de sfaturile sale. Va fi alături de tine la fiecare pas din carieră. Fără să-ţi dai seama, vei petrece mai mult timp cu el decât ţi-ai imagina. După ce tata te va vedea câştigând meci după meci împotriva altor copii mai în vârstă, vă veţi aşeza jos şi îţi va spune ceva ce nu vei uita niciodată. Apoi te va întreba ceva foarte important.

«Caroline, pot să fac orice îţi doreşti pentru a te ajuta să fii mai bună la tenis. Te voi duce oriunde ai nevoie şi mă voi asigura că vei avea posibilitatea sa excelezi. Dar vreau să ştiu, cu certitudine, că asta vrei să faci. Trebuie să fii sigură. În momentul în care te voi aduce la teren sau te voi cicăli să te trezeşti devreme pentru a merge la antrenament, totul se va schimba. Trebuie să înţelegi asta. Dar, dacă asta vrei, mă voi dedica în totalitate.

Asta vrei? Iubeşti tenisul? Îl iubeşti cu adevărat?»

Spune da şi el va da totul pentru a te ajuta să-ţi atingi obiectivele.

Te va trezi devreme şi te va duce la club la ora 6 dimineaţa, ca să te poţi antrena înainte să înceapă meciurile. Apoi, la 11, seara, te va sui din nou în maşină şi te va duce din nou acolo, imediat după ce meciurile s-au terminat.

Fă-ţi singură o favoare şi încearcă să beneficiezi cât mai mult din aceste drumuri cu maşina. El şi mama mereu insistau asupra importanţei de a fi o persoană bună, de a trata oamenii corect, de a fi respectuos.

Apreciază toate lucrurile pe care le face familia ta pe parcursul copilăriei. Când vei începe să progresezi în tenis, se vor sacrifica foarte mult pentru tine. Dă-ţi seama de cât de scump este acest sport: călătoriile, timpul petrecut pe teren, antrenorii privaţi, toate astea costă bani.

Pentru următorii cinci ani, când vei deveni din ce în ce mai bună, vei călători în toată lumea jucând turnee importante la nivel de junioare. Vei câştiga multe meciuri, dar bani foarte puţini.

Nu sunt bani pentru juniori.

Părinţii tăi te vor sprijini în orice mod posibil şi nu va trebui să te gândeşti niciodată la bani. Nu-i vei auzi niciodată spunând: «Ştii, asta e cam scumpă» sau «Poate ar trebui să trecem peste turneul asta ca să dăm banii pe altceva» Vor renunţa la multe lucruri pentru a se asigura că nu-ţi lipseşte nimic.

Ăsta e un dar incredibil pe care ţi-l oferă părinţii. Fii recunoscătoare şi realizează că eşti iubită. Familia vrea doar să fii fericită. Iar în acest caz, promite-mi un lucru: Bucură-te de cursă! De tot ceea ce înseamnă ea, de fiecare pas din călătoria pe care o vei avea.

Savurează fiecare moment. Nu doar victoriile, dar şi fiecare experienţă, relaţiile, emoţiile. Iar când dai de greu, caută sprijin la familie. Vor fi mereu acolo pentru tine. Adu-ţi aminte de momentul în care ai suferit acea înfrângere dureroasă şi erai în lacrimi. Tata a tras pe dreapta şi s-a dus să-ţi cumpere un ursuleţ de pluş: «Uite, ăsta e premiul pentru cea mai bună jucătoare!»

Asta înseamnă dragostea.

Şi de asta aveai nevoie la acel moment.

Păstrează acel ursuleţ, micuţă Caroline. Foloseşte-l ca un simbol al ajutorului primit atunci când vei deveni o jucătoare profesionistă şi vei avea una dintre cele mai bune reputaţii din circuit. Te va ajuta să ridici de la pământ când îţi va fi greu şi să-ţi aducă aminte de ce e cel mai important.

Foarte curând vei ajunge o jucătoare profesionistă şi vei realiza că succesul în tenis trebuie dobândit şi prin ceea ce faci în afara terenului. Uneori vei simţi că nu mai poţi şi nu vei putea respira.

Sunt aici să-ţi spun să respiri, micuţo.

Respiră.

Adu-ţi aminte de momentul din 2010, atunci când ai învins-o pe Petra Kvitova la turneul din China şi te-ai trezit în dimineaţa următoare ştiind că eşti noul număr 1 mondial.

Ceva din tine va dori să dai înapoi. Dar va trebui să te gândeşti: "Sunt aceeaşi persoană. Tot trebuie să mă antrenez şi astăzi. Voi mânca la fel ca până acum. Va trebui să te sui într-un alt avion. Totul va fi la fel.

Aici trebuie să-ţi dau un sfat important. Atunci când eşti în vârf, trebuie să ştii că vor exista persoane care vor vrea să te tragă înapoi. Nu toţi îţi vor binele.

Înţelege impactul reţelelor de socializare. Arată-le fanilor câteva lucruri din viaţa ta, cine eşti, câteva fotografii, dar, te rog, păstrează lucrurile private pentru tine. Ăsta e un lucru foarte important. O sa-mi mulţumeşti mai târziu. Nimeni nu trebuie să ştie totul despre tine. Valorifică-ţi intimitatea.

Tenisul nu va fi pentru totdeauna, Caroline. Planifică-ţi viitorul. Gândeşte-te la ce ţi-ar plăcea să faci după şi la paşii pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o viaţă frumoasă după ultimul meci de tenis din cariera profesionistă. Îţi place moda, deci învaţă cât mai mult despre domeniul ăsta.

[...]

Adu-ţi aminte toate sfaturile pe care ţi le oferă părinţii. Munceşte din greu. Află ce iubeşti şi fii cea mai bună în ceea ce faci. Dar, cel mai important, poartă-te frumos cu oamenii. Fii o persoană bună.

Sunt aici să-ţi spun că în următorii 16 ani îţi vei face părinţii foarte mândri. Ţine-i mereu aproape de tine.

Vei fi foarte ocupată, înţeleg. Dar rupe-ţi mereu câteva momente pentru a aprecia câte au făcut părinţii pentru tine şi ce înseamnă pentru tine.

Ah, Caroline, dacă vreodată ai nevoie de ceva care să-ţi amintească de toată dragostea primită, adu acel ursuleţ de pluş.

Încă îl am şi va fi aici pentru tine mulţi ani de aici încolo. Îl iau peste tot cu mine, chiar şi acum.

De fiecare dată când îmi fac bagajul şi pun ursuleţul în el, mă uit la el, mă opresc un moment şi mă gândesc la cât de norocoasă sunt de am primit atât de multă dragoste."

Sursa: ThePlayersTribune

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (13)
haxor
haxor  •  13 Septembrie 2016, 03:17
Postat de spinoza pe 09 Septembrie 2016, 17:40

Daca ar fi castigat nu mai publica nicio scrisoare!

tu esti genul ala de gugustiuc prost dar "dac" si care daca tine cu Steaua cel mai titrat club din Romania, crede ca i se permite sa-si dea cu prostul in virtual, *** :-))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

lapusneanul
lapusneanul  •  09 Septembrie 2016, 18:30
Postat de spinoza pe 09 Septembrie 2016, 17:40

Daca ar fi castigat nu mai publica nicio scrisoare!

esti prea prost ca sa intelegi despre ce se scrie in scrisoare, sunt sigur ca nici nu ai citit..prostovane, pai asta e singurul meci pe care l-a pierdut wozniacki ?

mihai231
mihai231  •  09 Septembrie 2016, 17:43

Polaka

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Close