Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 septembrie 2016 09:45
Gigi Becali i-a atacat pe cei de la CSA după ce a aflat că juristul Florin Talpan a depus o cerere de chemare în instanță prin care îi cere despăgubiri patronului Stelei de aproape 37 de milioane de euro.
Florin Talpan a reacționat pentru Gazeta Sporturilor și a oferit lămuriri suplimentare referitoare la această acțiune a Clubului Sportiv.
"Cu ajutorul lui Dumnezeu putem face cel mai mare bine fotbalului românesc dacă vom câştiga acest proces. Sper să se facă, într-un final, dreptate şi FCSB să nu mai fie asociat ca fiind Steaua Bucureşti.
Eu nu am nicio legătură cu cei de la FCSB, nu vreau să comunic cu ei, nu mă interesează ce fac și ce zic. Eu merg mai departe până înving pe linie juridică. Ce să vorbesc eu cu FCSB-ul? Mă și iubesc ei pe mine așa mult încât să stea cu mine de vorbă", a declarat Talpan.
11 trofee
a câştigat Steaua cu Becali patron: 5 titluri şi câte două trofee în Cupa României, Cupa Ligii şi Supercupa României
"Este o tâmpenie. E ca și cum aș zice că dau în judecată pe cineva pentru că a zis numele meu la televizor. Și îi cer să îmi dea 70 de milioane. Cam aceeași speță este. Vezi Doamne, că le-am adus un prejudiciu că le-am folosit marca. Instanța le-a spus clar că marca e marcă și că reprezintă un produs material. Numele firmei e altceva, apare pe contractele semnate" Gigi Becali la Antena 3
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat