Articol de GSP - Publicat joi, 27 octombrie 2016 10:00
Portughezul Jose Mourinho a luat o gură de aer în victoria lui Manchester United de aseară, 1-0, cu City-ul lui Pep Guardiola, și a ales, suprinzător, să fie galant cu adversara.
La finalul meciului, antrenorul lui Manchester United a vorbit despre duelul cu marea rivală și a dedicat victoria fanilor.
"Înfrângerea din campionat cu Chelsea (n.r. 0-4) a fost o înfrângere grea, iar istoria clubului nu merita asta. Mi-a părut foarte rău pentru fani, mai ales că ei ne susțin în continuare. E ușor să fii fanul acestei echipe când câștigi 5 titluri în șapte ani.
De aceea sunt mândru. Aici, spiritul fanilor este fenomenal. Niciodată nu am întâlnit asemenea fani. Dragostea pe care fanii o au față de acest club este mai mare decât o serie de rezultate proaste și mai mare decât trei sezoane proaste.
Trebuia să le dăm ceva înapoi fanilor, iar jucătorii au dat totul împotriva lui City. Cu fiecare pas am devenit mai încrezători în a doua repriză. Am început să facem pressing, am crescut ritmul și am avut o intensitate mai mare. Nu este finala Champions League, este doar Cupa Ligii, dar o victorie în fața lui City ne dă un sentiment excelent", a declarat Jose Mourinho, potrivit The Guardian.