Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 23 decembrie 2016 00:00
Balotelli a cedat provocărilor și l-a lovit pe Lewczuk în prelungiri. A fost a doua eliminare a atacantului italian în Ligue 1.
Înainte să plece în vacanță, Balotelli a făcut-o lată. Din nou. După ce în etapa precedentă reușise o "dublă", SuperMario nu a terminat miercuri seară meciul de la Bordeaux (0-0). Nervii i-au cedat în prelungiri, atacantul lui Nice fiind expediat la cabine de arbitrul Mikael Lesage în minutul 90+1.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Lovit involuntar în nas cu palma, italianul a reacționat și l-a articulat pe Lewczuk. L-a secerat fără minge pe fundașul polonez, care a și accentuat, plonjând teatral. Balo a trecut însă repede peste eliminare și-n drum spre vestiare s-a dezbrăcat și i-a dăruit tricoul unui fan al liderului din Ligue 1.
Mario, care a avut 3 bune ocazii de a marca la Bordeaux, fusese nevoit să schimbe primul tricou în repriza întâi, după ce Toulalan i-a dat sângele pe nas cu cotul, francezul scăpând cu "galben". Nice n-a încheiat partida în 10 oameni, ci în doar 9, și Belhanda fiind expulzat în minutul 90+5.
Expulzat și cu Lorient
Balotelli luase primul cartonaș roșu cu Lorient, pe 2 octombrie, după ce a înscris golul victoriei (2-1). Atunci însă din două avertismente, încasate tot în prelungiri!
Numai că Nice a făcut recurs și italianului i s-a anulat unul dintre avertismente, deci și eliminarea. Înaintea celor două "roșii" din Ligue 1, Mario nu mai fusese expulzat tocmai din septembrie 2013, de la un Milan - Napoli 1-2.
10goluri, 9 "galbene" și două "roșii" e bilanțul lui Balotelli în 14 jocuri la Nice în toate competițiile
8goluri în 9 partide disputate în Ligue 1 cu Nice are SuperMario, toate marcate pe teren propriu
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”