Articol de GSP - Publicat duminica, 01 ianuarie 2017 14:05
Gheorghe Chivorchian, fost președinte al Poli Timișoara și fost secretar general al FRF, a primit o condamnare de 3 ani și 10 luni, cu executare. Acesta a fost acuzat complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În plus, să plătească nu mai puțin de 5.050.000 lei, în dosarul finanțării ilegale a echipei de fotbal Poli Timișoara, patronată atunci de Marian Iancu, potrivit România TV. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.
Chivorchian, 62 de ani, a fost președinte al clubului Poli Timișoara în perioada 2007-2011. În prezent, conduce clubul Juventus București, din Liga a 2-a.
În același doar, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe Constantin Ostaficiuc, fostul președinte al CJ Timiș. Din raportul Curţii de Conturi, prejudiciul adus statului este de 9.950.000 lei.
Potrivit rechizitoriului, Ostaficiuc şi Nădăştean au aprobat şi dispus, în perioada 2008-2011, alocarea şi plata, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, din bugetul judeţului Timiş, a sumei de 9,95 milioane de lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A., în condiţiile în care finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice era limitată la entităţile fără scop lucrativ, potrivit stiripesurse.ro.
"În cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare, pentru alocare unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.
Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA.
În baza acestor documente, cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost acordate societății comerciale mai sus menționate, care la acel moment înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș" comunicat DNA, în iunie 2015
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”