FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Omul lui Șumudică de la Steaua nu s-a prezentat la reunirea echipei » Clubul a anunțat deja consecințele pe care le va suporta jucătorul

Articol de GSP - Publicat joi, 05 ianuarie 2017 18:11

Miercuri a avut loc reunirea jucătorilor Stelei, iar joi roș-albaștrii au mai efectuat un antrenament în baza de la Berceni. În ambele zile, singurul fotbalist absent a fost Fernando Boldrin.

Brazilianul nu a respectat programul impus de Reghecampf și clubul roș-albastru l-a anunțat deja că va fi amendat pentru întârziere.

"Singurul jucator care nu s-a prezentat la reunirea echipei a fost mijlocașul brazilian Fernando Boldrin, acesta preferând să nu respecte programul stabilit de către staff-ul tehnic, deși a fost informat cu privire la consecințele acestei abateri. Jucătorul va fi amendat în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern al clubului!", se arată în comunicatul Stelei.

Decizia lui Boldrin vine după ce marți Marius Șumudică era sigur că fotbalistul brazilian nu se va prezenta la reunirea Stelei: "Boldrin nu se prezintă sub nicio formă mâine (n.r. miercuri) la antrenamentul Stelei. Va întârzia două-trei zile, după cum îl ştiu eu".

explicațiile impresarului lui boldrin

Impresarul jucătorului, Cătălin Liță, a explicat la TV Digi Sport motivul pentru care Boldrin întârzie: "De data asta chiar există o problemă. Mi-a trimis o poză, are o problemă cu fetița lui. Trebuie să fie prezent în Brazilia pentru a-i face pașaport fiicei sale. Vineri, la prânz, se va întoarce, oricum.

E de înțeles că unii jucători mai întârzie la reuniri, oamenii ăștia ajung de două ori pe an acasă. Rămâne la latitudinea clubului Steaua să decidă dacă Boldrin va primi o pedeapsă sau în ce va consta o eventuală pedeapsă".

DOUĂ STAGII DE PREGĂTIRE ÎN TURCIA

Laurențiu Reghecampf a convocat, pentru stagiile de pregătire din Antalya, următorii jucători:

PORTARI - Florin Niță, Eduard Stăncioiu, Ionuț Poiană
FUNDAȘI - Gabriel Enache, Gabriel Tamaș, Alin Toșca, Wilfried Moke, Marko Momcilovici, Gabriel Simion
MIJLOCAȘI - Adrian Popa, Antonio Jakolis, Ovidiu Popescu, Mihai Pintilii, Muniru Sulley, Vlad Achim, Lucian Filip, William De Amorim, Fernando Boldrin, Vlad Mihalcea, Mario Mihai
ATACANȚI - Denis Alibec, Florin Tănase, Dennis Man, Alexandru Tudorie, Cristian Onțel

Sâmbătă, 7 ianuarie, delegația Stelei va pleca în primul cantonament de iarnă. Acesta se va desfășura în perioada 7-19 ianuarie în Belek, Antalya. Apoi cel de-al doilea stagiu va fi tot în Belek, dar în perioada 22 ianuarie - 4 februarie.

18 ianuarie - FC Steaua - FK Qarabag Agdam (Azerbaijan)
24 ianurie - FC Steaua - FK Vardar Skopje (Macedonia)
26 ianuarie - FC Steaua - FC Terek Grozny (Rusia)
28 ianuarie - FC Steaua - SK Slovan Bratislava (Slovacia)
31 ianuarie - FC Steaua - Wisla Cracovia (Polonia)
2 februarie - FC Steaua - HNK Hajduk Split (Croația)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
martinpen
martinpen  •  05 Ianuarie 2017, 22:24

Mesaj pentru cei care au platit pentru acest articol : Daca Boldrin va plati amenda pentru ca a intarziat, si voi sa-i platiti pentru fiecare executie. Altfel, va plati amenda si se va resemna sa fie mediocru. La voi e decizia.

daweroirl
daweroirl  •  05 Ianuarie 2017, 20:22

hehhe ,ce scuza ,pana acum nu stia ca trebuie sa-i faca pasaport ,probabil o duceau pe post de ghiveci sau bagaj de cala...sa fim seriosi !

manty_one
manty_one  •  05 Ianuarie 2017, 19:23
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează