Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 ianuarie 2017 13:55
Edi Iordănescu e liber de contract și a analizat transferurile Stelei din această iarnă, dar și-a pus și o întrebare legată de neadaptibilitatea jucătorilor sub comanda lui Reghecampf.
"În comparație cu Mitrea, Bălașa e mult mai tânăr și are timp să se regenereze. El poate pleca de la Steaua după ce câștigă campionatul, e altceva decât să pleci de la Viitorul. Bălașa trebuie să se readapteze la Liga 1. El a jucat ca fundaș dreapta, față de jucătorii pe care Steaua i-a adus în ultimul timp pe acest post și care nu sunt obișnuiți pe această poziție, precum Enache și Jakolis.
Cred că pentru Steaua e important să aibă toate posturile acoperite la momentul în care se reia campionatul. Și să se gândească la formarea unei echipe pentru cupele europene de anul viitor. Pentru că în alte sezoane, competițiile europene se pregăteau în vară, într-un timp foarte scurt.
Steaua se orientează acum la jucători care se remarcă în Liga 1. Întrebarea e de ce unii dintre aceștia nu mai performează după venirea la Steaua, în condițiile în care ei au demonstrat că au valoare", a declarat Iordănescu la Dolce Sport.
Steaua i-a transferat în această iarnă pe Denis Alibec și Harlem Gnohere, dar a ajuns la un acord și cu Mihai Bălașa cu care urmează să semneze în orele următoare.