FOTBAL  »  Superliga  »  RAPORT UEFA

Cei mai vulnerabili din Europa! Antrenorii români au cel mai nesigur post de pe continent. În lume suntem întrecuți doar de Brazilia și Costa Rica

În 2014-'15, Petre Grigoraș a fost înlocuit după 7 etape la ASA, plecând apoi la finalul stagiunii și de la ACS Poli
În 2014-'15, Petre Grigoraș a fost înlocuit după 7 etape la ASA, plecând apoi la finalul stagiunii și de la ACS Poli

Articol de - Publicat vineri, 13 ianuarie 2017 00:00

Antrenorii români au cel mai nesigur post pe continent, iar în lume doar Brazilia ne întrece. Recordul de instabilitate s-a înregistrat în sezonul 2014-'15, cu 46 de schimbări.

Antrenorii din Liga 1 au cele mai nesigure posturi din Europa. Este concluzia studiului publicat de UEFA luând în calcul 30 de campionate, cu primele două ligi din fiecare țară.

Sezonul 2014-2015 (ultimul cu 18 echipe) a înregistrat recordul de instabilitate, 46 de schimbări, în medie 2,6 tehnicieni pe club! 94% din formații nu și-au păstrat banca în timpul și la finele stagiunii! Numai Leo Grozavu a rezistat la Botoșani, fiind și acum acolo, cu o paranteză de 6 luni la Gaz Metan.

În Costa Rica, toate echipele și-au înlocuit tehnicienii

La fel de vulnerabili sunt antrenorii din primele două ligi ale Turciei, urmați de Moldova (91%) și Albania (90%). Pe plan mondial, același studiu spune că Liga 1 nu este depășită la numărul de înlocuiri în 2014-'15 decât de campionatul Braziliei, 48 de tehnicieni în prima ligă, 62 în a doua! Iar ca procentaj al băncilor modificate, ne aflăm imediat sub Costa Rica și Brazilia 2, ambele cu 100%, cel mai puțin vulnerabile angajări găsindu-se în Irlanda de Nord și în Finlanda (8%).

Exod-record și în tribune!

Studiul UEFA ne pune în coada Europei ca scădere procentuală a asistenței. Față de 2014-'15, Liga 1 are -19% în sezonul trecut, de la un total de 1.110.831 spectatori la 896.460. De peste 15 ori mai puțin ca afluența maximă pe continent (Premier) și unu la sută scădere mai mare ca Ucraina. Ligue 1 a înregistrat cel mai mare declin în tribune, cu 514.729 de fani mai puțin.

Locul 23 ca buget de salarii

Forul european ne-a plasat pe locul 27 din cele 100 de ligi luate în calcul ca valoare a loturilor, cu 173 de milioane de euro. Premier League este lider detașat, cu 4,4 miliarde E, aproape cât Serie A (2,575 miliarde) și Bundesliga (2,380 miliarde) la un loc, Primera având 3,25 miliarde. La salarii stăm mai bine (locul 23), cu 50 de milioane buget total, peste Ungaria și Bulgaria.

Pierderi globale reduse de 5 ori

Fair-play-ul impus de Platini a dat roade. În 4 ani (2011-2015), pierderile totale ale cluburilor au scăzut de la 1,67 miliarde la 323 milioane. Totalul veniturilor a ajuns în fotbalul european la 17 miliarde E, de 4 ori peste 2004, locomotiva fiind Premier. Cele 20 de cluburi au avut venituri de 4,4 miliarde în 2014-2015, mai mult decât toate celelalte 597 de cluburi din 48 de federații.

94%e procentajul cluburilor din Liga 1 ce au schimbat antrenorul în sezonul 2014-'15. Suntem la egalitate cu primele două ligi din Turcia

31de schimbări de bancă tehnică au fost în 2015-'16. Doar 3 echipe nu au înlocuit antrenorul. În acest sezon avem 6 modificări în Liga 1

46,9ani a fost media de vârstă a antrenorilor din L1 în 2014-'15. Cei mai tineri sunt în Irlanda de Nord (40,6), cei mai bătrâni în Anglia (52)

7echipe din 14 în Liga 1 au bifat pierderi mai mari de 20% în 2015-'16 și doar 4 au avut profit: două de peste 20% și două între 10 și 20%

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
Superliga
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (2)
ataraxia
ataraxia  •  13 Ianuarie 2017, 11:14

a disparut fotbalul din romania...de vreo 5 ani.

capca1
capca1  •  13 Ianuarie 2017, 10:17

Așa, și ?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează