INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

În sfârșit, o veste bună pentru Zidane! Cine s-a prezentat azi la antrenamentele lui Real Madrid

Zinedine Zidane, foto: reuters
Zinedine Zidane, foto: reuters

Articol de Cristian Toma - Publicat sambata, 28 ianuarie 2017 18:15

Dupa 3 înfrângeri în ultimele 4 meciuri, antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a primit, în sfârșit o veste bună.

La antrenamentul de astăzi al "galacticilor" și-au făcut apariția și jucătorii James Rodriguez și Marcelo care au lipsit în ultimele zile din cauza unor accidentări.

Diagnosticat cu leziuni de gradul 2 la bicepsul femural stâng, brazilianul chiar a jonglat cu balonul, spre bucuria celor prezenți la antrenament.

Atât el cât și James au lovit mingea, au făcut tușe complicate și driblinguri frumoase ca și cum nu ar fi fost primul antrenament după accidentările suferite relatează goal.com.

Jurnaliștii spanioli consideră că este un miracol revenirea lui Marcelo pe teren atât de repede, având în vedere, că medicii Spitalului Universitar Sanitas La Moraleja, din Madrid, au declarat că acesta va reveni pe gazon în trei sau patru săptămani.

De partea cealaltă, James nu a mai evoluat într-un meci oficial pentru Real Madrid din data de 7 ianuarie, când "galacticii" au trecut cu 5-0 de Granada, acesta fiind absent din cauza unor probleme musculare.

Publicația "AS" menționează că niciunul din cei 2 jucători nu vor evolua duminică de la ora 21:45 pe "Santiago Bernabeu" contra lui Real Sociedad , însă aceștia vor fi apți pentru meciul din deplasare împotriva echipei Celta Vigo ce va avea loc duminică 5 februarie.

Pe lângă cei 2 jucători, madrilenii nu se vor putea baza mâine nici pe Bale, Caravjal, Modric, Pepe, iar Varane cel mai probabil va fi incert!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (1)
real09
real09  •  28 Ianuarie 2017, 19:53

Sunt doar doua înfrângeri dar ma rog la cat de ziariști sunteți voi sunt 3. Probabil sunt pe surse. Vai creierii voștri nici sa numărati nu puteti

Vezi toate comentariile (1)
Comentează