SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

S-a retras! Decizie de ultim moment a lui Rafael Nadal

FOTO: GULIVER/ GETTY IMAGES
FOTO: GULIVER/ GETTY IMAGES

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 februarie 2017 14:14

Rafael Nadal (30 ani, 6 ATP) și-a anunțat retragerea din turneul ATP de 500 de puncte de la Rotterdam, care urmează să se dispute săptămâna viitoare.

Deși a declarat că nu este vorba de o problemă medicală, spaniolul a mărturisit că medicii l-au sfătuit să ia o perioadă de pauză pentru a evita recidivarea accidentărilor care l-au ținut departe de teren pe parcursul sezoanelor anterioare.

"După ce am fost absent de la unele turnee anul trecut, am început bine sezonul şi am făcut eforturi uriaşe la Openul Australiei. Medicii mei m-au sfătuit să mă odihnesc, pentru a evita o accidentare", a transmis Nadal, prin intermediul unei rețele de socializare.

Cel mai probabil, Nadal va reveni în circuit la turneul de la Acapulco, care se va disputa în perioada 27 februarie- 4 martie. 

În urmă cu două săptămâni, Rafael Nadal a pierdut finala turneului de Mare Șlem de la Australian Open, fiind învins de Roger Federer, după un meci epic de cinci seturi. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
sooos1ck
sooos1ck  •  10 Februarie 2017, 14:47
Postat de era91 pe 10 Februarie 2017, 14:36

Daca s-ar pune o taxa pentru folosirea inoportuna a termenului "epic", amaratii astia de la gsp ar da faliment.

Si eu am crezut ca s-a retras din tenis....jucatorul meu favorit!

era91
era91  •  10 Februarie 2017, 14:36

Daca s-ar pune o taxa pentru folosirea inoportuna a termenului "epic", amaratii astia de la gsp ar da faliment.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează