Articol de GSP - Publicat sambata, 25 februarie 2017 09:27
Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a reacționat după ce Gigi Becali a afirmat zilele trecute că este impresionat de Sergiu Hanca, cel mai bun jucător dinamovist din acest sezon.
"Eu sunt sigur că Hanca nu va ajunge la Steaua niciodată. Sergiu e diferit din toate punctele de vedere faţă de Gnohere. El este unul de-al nostru şi lucruri de genul acesta, cu oferte înainte de meciul direct au apărut de fiecare dată.
Sunt lucruri deja normale pentru noi, sunt sigur că echipa nu e afectată în niciun fel", a spus Dănciulescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu CSU Craiova din campionat.
1.250.000 €e cota de piață a lui Hanca, conform site-ului transfermarkt.de
- Sergiu Hanca (24 ani) evoluează pentru Dinamo din iarna lui 2016.
- A jucat în 42 meciuri în toate competițiile pentru alb-roșii, reușind 6 goluri și 10 pase decisive.
"Îmi place de Hanca de la Dinamo. Este un jucător bun și valoros. Nu vreau să-l cumpăr, dar mi-am dat cu părerea" Gigi Becali, la TV Sport Ro.