FOTBAL  »  Superliga  »  DEZAFILIEREA UNIVERSITĂȚII CRAIOVA

Azi a avut loc un nou termen în cazul dezafilierii Craiovei » Borcea a venit în sala de judecată! Ce declarații a dat

Articol de - Publicat miercuri, 08 martie 2017 10:27

 

  • Astăzi la Curtea de Apel a avut loc un nou termen în cazul dezafilierii Universității Craiova.
  • Cristi Borcea și Adrian Stângaciu au fost audiați astăzi
  • Următoarele două termene vor fi pe 22 martie și pe 5 aprilie
update 17:00

După mai bine de 3 ore s-a încheiat audierea lui Adrian Stângaciu.

update 13:00

A început audierii lui Adrian Stângaciu, juristul FRF.

Acesta îl contrazice pe Cristi Borcea: "Cred că acel litigiu dintre Dinamo și Pandurii pentru Ilie Iordache a fost în 2009. Eu așa îmi amintesc", a spus Stângaciu.

update 12:45

În timp ce Borcea își dădea declarații, judecătorul l-a întrebat care este starea de sănătatea, iar fostul acționar a spus că a avut 4 operații

" Uită-te la el. E frumos, dă-l dracu'. E normal să moară femeile după el. Într-un an e liber. Nu se vopsește la păr. Așa era și tac-su" Dumitru Dragomir

update 11:45

"Când un jucător avea clauză de reziliere nu mai exista negociere cu clubul. Se achita clauza și se vorbea cu jucătorul.

Au fost cazuri de jucători cu clauză de 10 milioane și plecau gratis. Și chiar am dat și bani ca să rezilieze contractul", a adăugat Borcea.

update 11:35

Continuă mărturia lui Cristi Borcea.

"Trebuia să apărăm interesele Ligii. Se vota prin ridicare de mână. Niciodată nu mi s-au promis bani sau alte avantaje. Am votat mereu cum am crezut. Nu am fost influențat. Am votat ce era pe ordinea de zi. Nu mi s-au promis niciodată bani de către Dragomir pentru a-mi influența votul, chiar dacă oarecum făceam front comun pentru ședintele de Comitet Executiv în apărarea cluburilor de Liga 1.

Din moment ce Stângaciu era juristul FRF, aveam încredere. Din moment ce ne arată documentele... Vă spun sincer, legat de Federație și fotbal în sală, aveam încredere. Dacă erau probleme legate de Ligă ne consultam cu ceilalți membri din CEx.  Tot ce prezenta pe Liga 1, discutam cu toți membrii CEx.

Stângaciu a vorbit prima dată despre dezafiliere. Eu am perceput dezifilerea ca excludere, ca fiind același lucru", a spus Borcea.

update 11:10

A început audierea lui Cristi Borcea.

"Aveam un litigiu cu Pandurii în care Dinamo câștigase la ambele Comisii. Pandurii s-a adresat instanțelor civile. Atunci am întrebat dacă este legal, știind că UEFA spune că nu trebuie să te adresezi instanțelor civile.

Domnul Dumitru Dragomir a spus « Fraților, stați să nu excludem Universitatea Craiova și Pandurii. După aceea nu mai primim banii de la drepturile TV». A intervenit Mircea Sandu și a spus să supunem la vot dacă să li se dea un termen pentru a-și retrage acțiunile în instanțele civile. Nu mai știu ce a fost pentru că nu am mai participat.", a spus Borcea.

Știrea inițială:

Astăzi vor fi audiați Adrian Stângaciu, juristul FRF, și Cristi Borcea, fost membru în Comitetul Executiv. Borcea a anunțat că se va prezenta azi în fața judecătorilor deși până acum a trimis hârtii că nu poate veni din cauza stării de sănătate.

"Să trăiești, Cristi" Dumitru Dragomir

Adrian Mititelu: Te-am auzit pe înregistrări!
Crisit Borcea: Vorbeam de Pandurii, bă
Adrian Mititelu: Banditule, îmi parea rău de tine. Stai liniștit, că și Mitică și Sandu vor fi și ei într-o lună acolo

Borcea arată mai slab decât în trecut și este îmbrăcat într-un costum gri, cu o cămașă bleu deschis, pantofi negri și ceas. Fostul acționar de la Dinamo arată impecabil, fiind tuns și bărbierit, la fel ca atunci când era în centrul atenției la echipa alb-roșie.

ISTORICUL DEZAFILIERII U CRAIOVA

În 2013, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind dezafilierea echipei de fotbal Universitatea Craiova. Cei doi au fost acuzați de abuz în serviciu și trafic de influență.

Pe 13 iunie 2016, Tribunalul București, prima instanță, a decis ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la 3 ani cu suspendare în cazul dezafilierii Universității Craiova.

DNA a făcut recurs imediat după aflarea sentinței. La fel au procedat și cei doi condamnați. 

Conform sentinței care nu e executorie, Sandu și Dragomir  trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei și trebuie să presteze 3 luni de muncă în folosul comunității. Atât LPF, cât și FRF trebuie să plătească amenzi penale, în valoare totală de 370 de mii de lei. Ceilalți membri CEx sunt absolviți de orice vină. 

În plus, instanța a dispus că Adrian Mititelu trebuie să primească 1 miliard de lei, adică peste 220 de milioane de euro. Suma ar trebui plătită de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF.

Procurorii DNA au cerut câte 14 ani de închisoare pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, adică pedeapsa maximă plus o treime spor de pedeapsă pentru circumstanțe agravante.

Componența Comitetului care a votat dezafilierea Universității, pe data de 20 iulie 2011:

1. Mircea Sandu - președinte FRF (a semnat)
2. Dumitru Dragomir - primvicepreședinte FRF (nu a semnat)
3. Octavian Goga - vicepreședinte FRF (a semnat)
4. Marius Stan - reprezentant al cluburilor din Liga I (a semnat)
5. Cornel Şfaiţer - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat)
6. Marian Rusen - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat)
7. Ștefan Stana - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
8. Cristi Bobar - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
9. Paul Costas - reprezentant al cluburilor de copii și juniori (a semnat)
10. Marian Palarie - reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat)
11. Vasile Avram - președinte CCA (nu a semnat)
12. Sorin Ţerbea - reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (a semnat)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (6)
bvd_magheru
bvd_magheru  •  08 Martie 2017, 21:52
Postat de echilibrat pe 08 Martie 2017, 19:38

Nu l-a jefuit nimeni pe Mititelu. Dosarul "dezafilierii" e o farsa de proportii. Daca chiar dorea sa revina in competitie, Mititelu se ducea la TAS si problema era rezolvata in 6 luni . De ce Mititelu s-a dus la DNA - pe un proces care dureaza de 6 ani- in loc sa se duca la TAS, care ar fi rezolvat problema in 6 luni -mister mare. FCU era in insolventa - plecarea jucatorilor putea fi oprita usor conform Legii Insolventei. Dar procesomanul Mititelu a "uitat" sa opreasca plecarea jucatorilor folosind aceste prevederi legale - plecare jucatorilor se putea stopa in citeva zile. Practic in 2011 Mititelu putea rezolva totul extrem de usor- dar nu a facut-o. Poate pentru ca planul a fost tot tmpul sa pacaleasca FRF si justitia civila cu acele aberante despagubiri ?

Oricum nu avea bani de TAS . ANAF-ul ii facuse proprire dar asta nu il scuza pe Mircea Sandu care din orgoliu si rautate nu a mai avut rabdare si dorinta sa il vada pe asta falimentar si a aplicat el lovitura finala mai devreme !! Oricum la cite semnaturi sunt acolo ar trbeui sa se dea 200 de nai sentinta !

fcu1948
fcu1948  •  08 Martie 2017, 20:49
Postat de echilibrat pe 08 Martie 2017, 19:38

Nu l-a jefuit nimeni pe Mititelu. Dosarul "dezafilierii" e o farsa de proportii. Daca chiar dorea sa revina in competitie, Mititelu se ducea la TAS si problema era rezolvata in 6 luni . De ce Mititelu s-a dus la DNA - pe un proces care dureaza de 6 ani- in loc sa se duca la TAS, care ar fi rezolvat problema in 6 luni -mister mare. FCU era in insolventa - plecarea jucatorilor putea fi oprita usor conform Legii Insolventei. Dar procesomanul Mititelu a "uitat" sa opreasca plecarea jucatorilor folosind aceste prevederi legale - plecare jucatorilor se putea stopa in citeva zile. Practic in 2011 Mititelu putea rezolva totul extrem de usor- dar nu a facut-o. Poate pentru ca planul a fost tot tmpul sa pacaleasca FRF si justitia civila cu acele aberante despagubiri ?

Termină nesimțitule cu dezimformările! Tu chiar nu ai măsură, ți-ai pierdut și ultima fărâmă de bun simț? Fiecare acționează cum crede de cuviință, nu ești tu în măsură să apreciezi ce trebuie să facă unul sau altul. Accesul liber și neîngrădit a justiție este garantat și protejat de Constiuția României, în fiecare țară primează legile și abia apoi normele/reglementările interne ale unui ONG. Se știa foarte bine că inculpatul sandu mircea avea influență mare la UEFA în perioada respectivă, așa că Mititelu nu a avut încredere într-o judecată a unei comisii de arbitraj controlată de mafioții de la UEFA. Indiferent dacă Mititelu s*a dus cu litigiul în civil sau s-ar fi dus la TAS, nimeni nu le dădea dreptul mafioților din FRF să distrugă un club de tradiție precum Universitatea Craiova. Nu anihilezi un simbol al fotbalului românesc doar pt că patronul clubului respectiv îți este antipatic și nu se conformează sistemului mafiot.

echilibrat
echilibrat  •  08 Martie 2017, 19:38

Nu l-a jefuit nimeni pe Mititelu. Dosarul "dezafilierii" e o farsa de proportii. Daca chiar dorea sa revina in competitie, Mititelu se ducea la TAS si problema era rezolvata in 6 luni . De ce Mititelu s-a dus la DNA - pe un proces care dureaza de 6 ani- in loc sa se duca la TAS, care ar fi rezolvat problema in 6 luni -mister mare. FCU era in insolventa - plecarea jucatorilor putea fi oprita usor conform Legii Insolventei. Dar procesomanul Mititelu a "uitat" sa opreasca plecarea jucatorilor folosind aceste prevederi legale - plecare jucatorilor se putea stopa in citeva zile. Practic in 2011 Mititelu putea rezolva totul extrem de usor- dar nu a facut-o. Poate pentru ca planul a fost tot tmpul sa pacaleasca FRF si justitia civila cu acele aberante despagubiri ?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează