SPORTURI  »  MOTO GP  »  MOTOGP / MARELE PREMIU AL QATARULUI

Maverick Vinales, victorie în Marele Premiu al Qatarului, la debutul pentru Yamaha! Campionul mondial en-titre, Marc Marquez, n-a prins podiumul

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 martie 2017 22:44

Maverick Vinales (Yamaha) a câștigat prima etapă de MotoGP din acest sezon, desfășurată pe circuitul Losail, din Qatar. Pe locurile doi și trei sau clasat Andrea Dovizioso (Ducati), respectiv Valentino Rossi (Yamaha).

  • Această cursă este singura care se desfășoară în nocturnă.

  Maverick Vinales a ieșit câștigător la prima sa cursă pentru Yamaha plecând din pole-position și confirmând că este unul dintre candidații la titlu din acest sezon. Lorenzo, acum la Ducati, reușise un pole-position la prima cursă oficială cu Yamaha. Rossi o făcuse și el, în 2004.

Vinales a preluat conducerea prima dată cu 6 tururi înainte de final. A avut însă un duel intens cu Andrea Dovizioso și au existat depășiri repetate între ei. Lupta a fost câștigată, în cele din urmă, de pilotul de la Yamaha.

Rossi, care a avut un presezon dificil, a prins ultima poziție a podiumului, un rezultat bun pentru el, care pornise de pe poziția a 10!

Marc Marquez, campionul en-titre, a încheiat cursa pe locul 4, iar colegul său de la Honda, Dani Pedrosa, a terminat pe 5. 

A fost o etapă dezastruoasă pentru Jorge Lorenzo. Pilotul Ducati a încheiat pe locul 11 la debutul la noua echipă.

Zarco era să fie surpriza primei etape!

Debutantul la clasa regină, Johann Zarco (Monster Yamaha Tech 3), a avut un start excelent, preluând conducerea și rămânând în frunte, punând chiar și peste 1 secundă în fața locului doi. A greșit nepermis însă, trântind motocicleta după 6 tururi. O greșeală mare a făcut și Iannone, care era pe locul 3 după 10 tururi. A căzut însă în virajul 10.

  • Zarco plecase din linia a doua a grilei, cea mai bună clasare a unui debutant la o cursă de deschidere în ultimii 9 ani. Mai reușise asta și Jorge Lorenzo, în 2008.

Nici Crutchlow, Bautista și Petrucci n-au reușit să termine cursa, căzând.

Start amânat de două ori din cauza ploii

Ploaia a făcut imposibilă rularea pe circuit sâmbătă, astfel că oficialii au anulat sesiunea de calificări și au decis, pentru siguranța piloților, ca grila de start să fie stabilită în funcție de timpii obținuți de piloți la antrenamentele libere. Maverick Vinales a plecat din pole-position, iar Andrea Iannone (Suzuki) și Marc Marquez (Honda) au completat prima linie a grilei de start. Cei care au ieșit în pierdere din cauza calificărilor anulate au fost Valentino Rossi (Yamaha) și Jorge Lorenzo (Ducati). Ei au pornit de pe 10, respectiv de pe 12, cu mențiunea că "Doctorul" a recuperat excelent și a încheiat pe locul 3, în timp ce "Rechinul" s-a clasat pe 11!

De altfel, și startul cursei a fost amânat. De două ori chiar, pentru că începuse din nou să plouă. Au fost scăzute două tururi din cele 22. 

2010 este anul în care s-a stabilit ultima dată grila de start după timpii din antrenamentele libere. Atunci, în Portugalia, ploaia a făcut ca sesiunea de calificări să fie anulată

Jonas Folger (Monster Yamaha Tech 3), care a plecat de pe locul 8 pe grilă, e singurul debutant în MotoGP care a câștigat în Qatar: în 2016, la Moto2.

CLASAMENT MARELE PREMIU AL QATARULUI
qatar clasament

MOTO2

La Moto2, s-a impus Franco Morbidelli (EG 0,0 Marc VDS), care plecase din pole-position. Podiumul a fost completat de Thomas Luthi (CarXpert Interwetten), care plecase de pe poziția a 3-a, și de Takaaki Nakagami (IDEMITSU Honda Team Asia), care plecase de pe locul 4.

 

Finally a #Moto2 winner!! // @frankymorbido #QatarGP

A post shared by MotoGP (@motogp) on

  • La Moto2 concurează și frații lui Marc Marquez și Valentino Rossi. Alex Marquez (EG 0,0 Marc VDS) s-a clasat pe poziția a 5-a, iar Luca Marini (Forward Racing Team), fratele vitreg al lui Rossi, s-a clasat pe 6.

MOTO3

La Moto3 s-a impus Joan Mir (Leopard Racing), care luase startul de pe poziția a 6-a pe grilă. Pe doi și trei s-au clasat J McPhee (British Talent Team), care plecase de pe poziția a 13-lea, și Jorge Martin (Del Conca Gresini Racing Moto3), care plecase din pole-position (primul din cariera sa).

 

The #Moto3 podium! // #QatarGP

A post shared by MotoGP (@motogp) on

Al 3-lea podiumdin carieră pentru McPhee

Enea Bastianini a fost marea dezamăgire a cursei de Moto3, el n-a punctat, clasându-se pe...

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează