Articol de GSP - Publicat luni, 10 aprilie 2017 12:03
Gigi Becali a dezvăluit care a fost motivul pentru care Laurențiu Reghecampf l-a lăsat pe bancă pe Gabi Tamaș și a preferat să-l titularizeze pe Moke, la meciul câștigat de FCSB cu CS U Craiova, scor 1-0.
"Tamaș a fost rezervă pentru că Moke a jucat foarte bine cu Astra și Reghecampf nu a vrut să mai schimbe echipa, că nu era corect. Cine-i Tamaș, nu-i fotbalist, nu poate să stea pe bancă?
Reghe s-a gândit să-l folosească fundaș dreapta, că poate e Pleașcă obosit. Dar băiatul a spus că poate juca, așa că n-a mai schimbat echipa", a spus patronul stelist la TV Sport.ro.
Eliminat la 1-3 cu Viitorul, Tamaș a ratat meciurile cu Dinamo și Astra, iar la partida cu CS U Craiova a fost doar pe banca de rezerve.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”