Articol de Cristian Lapa - Publicat miercuri, 30 ianuarie 2008 00:00
Internaţionalul armean Galust Petrosian a fost folosit titular de Dorinel Munteanu cu Mlada. Totuşi, tehnicianul anunţă că încă nu a luat o decizie în privinţa vîrfului de 26 de ani sosit în probe: "Mă mai gîndesc, noaptea poate fi un sfetnic bun. Nu pot să dau un răspuns clar în privinţa sa. Pot spune doar că Petrosian nu m-a mulţumit în totalitate". Altfel, Dorinel va absenta în următoarele două zile de la antrenamentele echipei pentru a-şi rezolva cîteva probleme personale în Germania, de pregătire urmînd să se ocupe "secunzii" Daniel Timofte şi Cătălin Ciorman.