Articol de Alexandru Răducanu - Publicat luni, 28 ianuarie 2008 00:00
Tehnicianul buzoienilor s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale, impresionat de cel al campioanei Croaţiei şi încîntat de condiţiile în care s-a desfăşurat partida. "Au trupă foarte bună cei de la Zagreb. Se vede că nu degeaba au eliminat pe Ajax din Ligă. Au numai fotbalişti unul şi unul", a spus Ştefan Stoica, care a ţinut să-l evidenţieze pe mijlocaşul croat Luka Modric (foto, în stînga), starul lui Dinamo cotat la aproximativ 20 de milioane de euro: "E fotbalist mare, ne-a dat un gol şi a fost principalul pericol de la ei. Le-am spus copiiilor să-i mai ardă cîte una, ca să-l mai încetinească". Fane Stoica a vorbit apoi şi despre jocul elevilor săi: "Am luat nişte goluri prosteşti, pe greşeli individuale. Puteam să scoatem un rezultat bun, Dinamo nu s-a apropiat de poarta noastră în prima jumătate de oră. Partida s-a jucat într-un ritm alert, arbitrajul a fost unul de nivel european. Sînt bucuros că am reuşit să perfectăm acest test".
Gloria Buzău - Dinamo Zagreb 0-2 (0-1)
Au marcat: Luka Modric (foto stînga, 37), Peko (66)
Gloria: Mincă - C. Doicaru, Al. Tudose, Vlaicu, Ochincă - Paleacu, Gheorghiţă, Liţu, Al. Filip - Cl. Ionescu, V. Simion. Antrenor: Ştefan Stoica. După pauză au mai evoluat: Guda, Ioviţă. Fotbaliştii buzoieni care nu au fost folosiţi în meciul contra campioanei Croaţiei vor disputa mîine un amical cu sud-coreenii de la FC Daegu.