Articol de Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 26 aprilie 2017 00:00
Campionatele Europene de la Cluj au însemnat și reîntoarcerea gimnaștilor români pe prima poziție a podiumului, după o pauză de un an la feminin și cinci la masculin.
Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu au readus România pe podiumul european într-un fel de sărbătoare pentru toate deceniile de dominație din trecut.
După un 2016 în care coborârea gimnasticii românești a scuturat din toate încheieturile sportul românesc și ne-a pus în fața unei realități pe care multă vreme am negat-o. S-au avansat tot felul de soluții, unele care să repare lipsurile.
Însă apropierea Campionatelor Europene de la Cluj nu lăsa prea mult timp la dispoziție. Pe lângă ratarea calificării la JO a celor două echipe, la Europene niciun gimnast român nu ajunsese în top. Atmosfera, spectatorii și determinarea veteranilor Ponor și Drăgulescu au făcut posibilă reîntoarcerea la aur.
Din 1975 încoace, de când Nadia a schimbat fața gimnasticii, Campionatele Europene au fost mereu o oază în care România a găsit resursele de a ajunge cel puțin o dată pe primul loc. Anii de secetă au fost puțini, 1985 și 2002, iar după trecerea la noul cod 2007, 2009 și 2016.
Excepțiile Ponor și Drăgulescu
La masculin medaliile de aur au fost mai puține, iar campionii europeni se pot număra pe degete. De la schimbarea codului de punctaj anii cu aur au fost 2006, 2011 și acum 2017.
Dar performanțele Cătălinei și ale lui Marian și succesul acestei ediții a CE nu înseamnă că gimnastica tricoloră și-a revenit. Ea a trăit și la Cluj din talentul unor sportivi care fac lucruri incredibile pentru vârsta sportivă la care au ajuns.
"Valoarea își spune cuvântul, indiferent de țara din care ești"
Mai mult, peisajul european se schimbă. La CE din România, la sărituri s-a impus franțuzoaica Coline Devillard, la paralele belgianca Nina Derwael, iar la individual compus britanica Ellisa Downie.
Un peisaj ce se îmbogățește cu gimnaste din țări care acum zece ani se mulțumeau cu o calificare în finale.
"Acest Campionat European este dovada că pe acest cod de punctaj valoarea își spune cuvântul, indiferent de țara din care ești, și că sunt mai mulți care fac gimnastică. Nu mai poate fi nimeni sigur că deține monopolul acestei discipline sportive și atunci vedem astfel de clasamente", a spus Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic de senioare și junioare de la Deva.
Cel care alături de alți tehnicieni e responsabil cu formarea unei noi echipe competitive. Speranțele se leagă de fetele care anul trecut, la Berna, au cucerit bronzul în competiția junioarelor. Două dintre ele, Ioana Crișan și Olivia Cîmpian, au concurat la Cluj și s-au clasat pe locurile 18, respectiv 23 în finala de la individual compus.
''Am obligația să fiu optimist și să lucrez în continuare. Normal ar fi ca toți românii să le încurajeze și să fie optimiști, pentru că aceasta este producția pe care o scoate acum gimnastica românească. Pe ele trebuie să ne bazăm și cu ele trebuie să mergem înainte. E adevărat, cresc greu. Și pentru mine e destul de dureros și stresant să văd că e ca atunci când faci prăjitura, nu-ți iese și o iei de la capăt, și iar o faci, și iar nu iese... Dar nu renunț", a completat Forminte, care a mai fost coordonator al lotului de senioare între 2005 și 2010.
La anul, când încep din nou concursurile pe echipe, va deveni senioară și Denisa Golgotă, campioană europeană la sol și vicecampioană la sărituri în 2016, la Berna.
Cazul rusoaicelor
O altă campioană de la Berna, rusoaica Elena Eremina, aflată la prima ei competiție majoră la senioare, s-a clasat la Cluj pe locul al doilea la paralele.
"Sunt bucuroasă pentru argint, dar nu am reușit să dau tot ce e mai bun la individual compus. Dacă ar fi să mă autoevaluez mi-aș da un C minus pentru că nu am fost perfectă la niciun aparat", a spus gimnasta care în iulie va împlini 16 ani.
Delegația feminină a Rusiei adunat două medalii în concursul feminin, pe lângă Eremina, Angelina Melnikova a urcat pe prima treaptă a podiumului la sol.
"Evoluția fetelor lasă mult de dorit. Lista de participante nu a fost atât de puternică și vin imediat Campionatele Mondiale. Nici măcar nu e vorba despre medalii, ci despre cum reușesc fetele să-și prezinte integralele, dar din păcate nu ne-a ieșit chiar totul. Acum trebuie să schimbăm ceva, pentru că toată lumea se pregătește deja de Jocurile Olimpice de la Tokyo", a spus antrenoarea Valentina Rodionenko.
Ediția Campionatelor de la Cluj-Napoca e deja istorie, o istorie frumoasă, iar bucuria sportivilor a durat doar câteva secunde. Munca începe din nou, iar Campionatele Mondiale de la Montreal sunt doar la șase luni distanță.
149de medalii au adunat gimnastele române la Campionatele Europene în istoria de 60 de ani a competiției
Medaliile României la ultimele 12 ediții ale CE feminin
An | Aur | Argint | Bronz | Total |
2006 | 2 | 1 | 2 | 5 |
2007 | 0 | 3 | 1 | 4 |
2008 | 2 | 2 | 1 | 5 |
2009 | 0 | 1 | 1 | 2 |
2010 | 1 | 0 | 3 | 4 |
2011 | 2 | 1 | 1 | 4 |
An | Aur | Argint | Bronz | Total |
2012 | 4 | 2 | 0 | 6 |
2013 | 1 | 4 | 1 | 6 |
2014 | 2 | 1 | 1 | 4 |
2015 | 1 | 0 | 0 | 1 |
2016 | 0 | 0 | 2 | 2 |
2017 | 1 | 0 | 1 | 2 |
Medaliile României la ultimele 12 ediții ale CE masculin
An | Aur | Argint | Bronz | Total |
2006 | 2 | 2 | 0 | 4 |
2007 | 0 | 0 | 1 | 1 |
2008 | 0 | 1 | 2 | 3 |
2009 | 0 | 1 | 0 | 1 |
2010 | 0 | 0 | 1 | 1 |
2011 | 1 | 1 | 0 | 2 |
An | Aur | Argint | Bronz | Total |
2012 | 1 | 0 | 1 | 2 |
2013 | 0 | 1 | 0 | 1 |
2014 | 0 | 0 | 0 | 0 |
2015 | 0 | 1 | 0 | 1 |
2016 | 0 | 2 | 0 | 2 |
2017 | 1 | 1 | 0 | 2 |
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”