FOTBAL  »  LIGA 2  »  OȚELUL GALAȚI

Veste uriașă pentru o echipă de tradiție: se întoarce pe stadionul pe care a făcut istorie

Imagini cu bucuria suporterilor gălățeni din 2011, după victoria în fața lui Poli Timișoara, care a transformat-o pe Oțelul în campioană //FOTO: Cristi Preda
Imagini cu bucuria suporterilor gălățeni din 2011, după victoria în fața lui Poli Timișoara, care a transformat-o pe Oțelul în campioană //FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat joi, 04 mai 2017 17:40

Oficialii echipei suporterilor Oțelului Galați au anunțat astăzi că echipa se va întoarce în scurt timp pe propria arenă, stadionul pe care a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului, câștigarea titlului în 2011.

"SC Oțelul Galați și ArcelorMittal Galați au încheiat un parteneriat prin care echipa noastră va disputa meciurile de pe teren propriu pe legendara arenă, Combinatul Siderurgic fiind, ca și acum peste 50 de ani de la înființarea clubului oțelar, unul din partenerii strategici în integrarea valorilor sportive în cadrul comunității locale.

Reușim, astfel, să îndeplinim una din cele mai mari doleațe ale suporterilor roș-alb-albaștri, să readucem fotbalul gălățean în locul unde a obținut cele mai reprezentative succese, acolo unde fanii se simt cu adevărat „acasă” atunci când își susțin echipa favorită și unde noi visuri se vor naște și pe care le vom îndeplini împreună: Stadionul Oțelul", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării gălățene.

SC Oțelul Galați este foarte aproape de promovarea în Liga a treia, situându-se pe primul loc în clasamentul Ligii a patra, la distanță mare de locul secund.

Gălățenii vor avea însă de disputat un meci de baraj, care, cel mai probabil, va avea loc chiar pe stadionul "Oțelul".

Se întorc de unde au fost evacuați 

Începând cu momentul în care Oțelul a intrat în faliment, fosta campioană a României nu a mai disputat niciun meci pe vechea arenă.

În 2015, Oțelul a fost chiar evacuată de pe stadion de către reprezentanții ArcelorMittal, care au decis să nu mai permită echipei fanion a orașului să-și dispute meciurile pe teren propriu.

Motivul a fost unul simplu: oficialii echipei nu mai plătiseră chiria la stadion de peste un an, ajungând la o datorie de 200.000 de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
echilibrat
echilibrat  •  04 Mai 2017, 21:17
Postat de fcotelulgalati pe 04 Mai 2017, 20:57

Care e Universitatea adevarata e fix treaba craiovenilor. Daca oamenii de acolo nu au dorit sa sustina o echipa infiintata direct in liga a II-a e problema lor nu a noastra. Doar ca ai spus ca SC Otelul Galati e o clona si asta ne deranjeaza. In primul rand, Otelul Galati a falimentat si a luat-o de la zero. Asa e corect si asa am dorit si noi, sa nu existe vreo pata pe emblema noastra. Iar daca veni vorba de simboluri, sigla de pe tricoul Otelului e una din siglele cu care a jucat echipa noastra in anii 90, la meciurile noastre se canta " Suntem strajeri la poarta Moldovei", imnul Otelului, suporterii Otelului sunt toti la meciurile acestei echipe, Combinatul ne recunoaste drept continuatoarea vechiului Otelul, deci ce ne face pe noi clona? Brandul? Niste acte? Le vom avea si pe acelea in curand, insa nu au fost bani si timpul necesar pentru a -l achiztiona Mai intai sa fie un proiect serios, ceva pe picioarele lui si pe urma vom avea si brandul legal.

Pai asta e ideea - ca nu exista nici un standard, nici un regulament care sa spuna care echipa e clona, si care nu e. GSP imparte bilete de favoare fara nici o noima. In Vest, cind un club falimenteaza, un nou club este fondat, si noul club cumpara brandul societatii falimentate. Deci din punct de vedere legal, noul club de la Galati nu detine inca brandul clubului falimentat. La Craiova echipa de acolo e sustinuta de multi oameni - dar nu si de o parte a galeriei controlata de Mititelu. Dar echipa Craiovei este sustinuta de majoritatea fostelor glorii, Universitatea din Craiova, clubul sportiv de drept public Universitatea Craiova, detine imnul si stema U Craiova de pe vremea Craiovei Maxima. Ca a inceput in liga 2 - asta a fost wild cardul primit de la FRF. In Italia, noul Napoli, dupa ce vechiul club a falimentat, nu a inceput din ultima liga (liga 9) ci in liga 3 - wild card primit de la federatia italiana. La Craiova exista inca procese cu Mititelu pe teme de palmares si sigla - pentru ca brandul U Craiova nu a fost cedat vreunui intreprinzator vreodata. Sa inchei, FRF, LPF si presa nu au un standard clar care sa indice care e echipa e adevarata si care a clona. Dar in doua cazuri - Steaua si Craiova - justitia se pronunta (La Steaua procesul s-a terminat, la Craiove se va termina in curind).

fcotelulgalati
fcotelulgalati  •  04 Mai 2017, 20:57
Postat de echilibrat pe 04 Mai 2017, 19:18

Si pe ce te bazezi ? Acte ? Regulamente ? Obedienta fata de Mititelu ? La Cluj, orasul a format un club nou - fara legatura cu fostul club al lui Florian Walter. La Arad, orasul a fondat in 2013 UTA Batrina Doamna, in timp ce FC UTA era in liga 2 (intre timpe FC UTA a falimentat). La Ploiesti, noula club Petrolul 52 nu are legatura cu FC Petrolul, clubul lui Capra, acum in faliment. La Galati, Suporter Club Otelul e un club nou, care nu detine brandul Otelul. La Craiova, echipa are brandul Universitatii (stema cu leul din anii 80), imnul, si acordul institutiei de invatamint. Si atunci, de ca la Craiove echipa e clona, dar in alte orase, nu ?

Care e Universitatea adevarata e fix treaba craiovenilor. Daca oamenii de acolo nu au dorit sa sustina o echipa infiintata direct in liga a II-a e problema lor nu a noastra. Doar ca ai spus ca SC Otelul Galati e o clona si asta ne deranjeaza. In primul rand, Otelul Galati a falimentat si a luat-o de la zero. Asa e corect si asa am dorit si noi, sa nu existe vreo pata pe emblema noastra. Iar daca veni vorba de simboluri, sigla de pe tricoul Otelului e una din siglele cu care a jucat echipa noastra in anii 90, la meciurile noastre se canta " Suntem strajeri la poarta Moldovei", imnul Otelului, suporterii Otelului sunt toti la meciurile acestei echipe, Combinatul ne recunoaste drept continuatoarea vechiului Otelul, deci ce ne face pe noi clona? Brandul? Niste acte? Le vom avea si pe acelea in curand, insa nu au fost bani si timpul necesar pentru a -l achiztiona Mai intai sa fie un proiect serios, ceva pe picioarele lui si pe urma vom avea si brandul legal.

echilibrat
echilibrat  •  04 Mai 2017, 19:18
Postat de cezar_patru pe 04 Mai 2017, 19:10

din contra, csu e singura clona de doi bani din fotbalul romanesc!!!

Si pe ce te bazezi ? Acte ? Regulamente ? Obedienta fata de Mititelu ? La Cluj, orasul a format un club nou - fara legatura cu fostul club al lui Florian Walter. La Arad, orasul a fondat in 2013 UTA Batrina Doamna, in timp ce FC UTA era in liga 2 (intre timpe FC UTA a falimentat). La Ploiesti, noula club Petrolul 52 nu are legatura cu FC Petrolul, clubul lui Capra, acum in faliment. La Galati, Suporter Club Otelul e un club nou, care nu detine brandul Otelul. La Craiova, echipa are brandul Universitatii (stema cu leul din anii 80), imnul, si acordul institutiei de invatamint. Si atunci, de ca la Craiove echipa e clona, dar in alte orase, nu ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează