INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Stupefiant! Cadavrul marelui Garrincha a dispărut!

FOTO: O Globo
FOTO: O Globo

Articol de - Publicat joi, 01 iunie 2017 10:48

Vestea șocantă a fost dată chiar de una dintre fiicele lui Garrincha, Rosangela Santos. Care a dezvăluit că, acum cinci ani, corpul tatălui său a fost exhumat fără autorizație, iar familia i-a pierdut urma de atunci. "Nu avem niciun document, nu știm ce s-a întâmplat", a declarat Rosangela pentru O Globo.

Manoel Francisco dos Santos, faimosul Garrincha, a fost unul dintre marii jucători ai Braziliei, o extremă dreaptă de viteză și cu dribling aproape imposibil de detectat. Dublu campion mondial cu Seleção (1958 și 1962), decisiv la turneul final din Chile, în absența lui Pelé, accidentat în al doilea meci.

"Diavolul șchiop", cum era poreclit (avea un picior mai scurt), a fost căsătorit de trei ori și a avut 13 copii. O viață plină de excese, mai ales de alcool, care l-a terminat. S-a stins din viață în 1983, la 49 de ani, și a fost îngropat într-un mic cimitir din orășelul Magé, situat la 70 de kilometri nord de Rio de Janeiro. Ulterior, primăria din Magé i-a ridicat un mausoleu la câțiva metri de cavoul familiei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
În pline discuții pentru Cisotti, Gigi Becali a ochit un transfer-surpriză: „Îmi place mie și avem nevoie”
Superliga
În pline discuții pentru Cisotti, Gigi Becali a ochit un transfer-surpriză: „Îmi place mie și avem nevoie”
Imagini revoltătoare! Incredibil cum au ajuns să arate medaliile de la Jocurile Olimpice, după 4 luni » Ironie amară: „Paris 1924”
Jocurile Olimpice
Imagini revoltătoare! Incredibil cum au ajuns să arate medaliile de la Jocurile Olimpice, după 4 luni » Ironie amară: „Paris 1924”
Au răpus-o și pe Corona Brașov! » Handbalul feminin are un „ucigaș” de coloși: revenirea care lămurește podiumul în final de 2024 în Liga Florilor
Handbal
Au răpus-o și pe Corona Brașov! » Handbalul feminin are un „ucigaș” de coloși: revenirea care lămurește podiumul în final de 2024 în Liga Florilor

Pe bancă la 75 de ani, Liță Dumitru are o cerere pentru analiștii posturilor TV: „Ilie și ceilalți, vă rog din toată inima, deși nu cred că veți accepta”

CTP, atac fără precedent la adresa lui Ion Țiriac: „Nu se mai poate! Ce a făcut în ultimii ani a fost groaznic”


Comentarii (2)
896192067117678
Nello Milano  •  01 Iunie 2017, 14:53

LA " TRANSFERAT " GENIUL SEPTELULUI *** LA FCSB CA DICA SA CÂȘTIGE CAMPIONATUL !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

valentinn10
valentinn10  •  01 Iunie 2017, 11:28

Mare fotbalist , dupa mine mai bun ca Pele, dupa mine ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează