Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 02 iunie 2017 16:57
Simona Halep și Daria Kasatkina se întâlnesc mâine pentru un loc în optimi de finală la turneul pe care l-au câștigat pe când erau junioare.
În 2012, dacă o întrebai pe Simona Halep ce turneu de Mare Șlem vrea să câștige, te hazardai puțin. Românca era locul 37, doar ce pierduse în primul tur la Petra Cetkovska cu 1-6, 3-6, era accidentată la genunchi și la coapsa stângă, nu avea niciun turneu în palmares și cu toate acestea ea a răspuns: " Roland Garros! Pentru că aici m-am impus la junioare".
Încă de atunci ea simțea nevoia unei confirmări. Una care avea să vină doi ani mai târziu, când românca a ajuns în finală la Paris. O confirmare pe care puține jucătoare reușesc să o obțină de-a lungul unei cariere.
Șapte campioane în turul al treilea
La Roland Garros în Era Open doar șapte jucătoare au reușit să-și dubleze performanța de la junioare cu o finală sau un trofeu la senioare. Printre ele este și Simona Halep. În această ediție, în turul al treilea au ajuns șapte jucătoare campioane în turneul de la junioare.
"Suntem destul de multe, să vedem cine câștigă la senioare, pentru că acolo e mai important", a spus Halep pentru Radio România Actualități.
Dintre acestea șapte, patru se vor confrunta direct pentru o calificare în optimi de finală. Simona Halep- Daria Kasatkina și Alize Cornet-Agnieszka Radwanska.
Românca s-a impus în 2008, rusoaica în 2014, franțuzoaica în 2007, iar poloneza în 2006. Celelalte campioane de la juniori prezente în turul al treilea sunt Kristina Mladenovic (2009), Elina Svitolina (2010) și Ons Jabeur (2011). În afară de Simona Halep, până acum niciuna dintre ele nu a confirmat în trecut la Roland Garros.
Turneul parizian însă este competiția la care s-au reușit cele mai multe întăriri ale performanței de la junioare. La Londra, doar cinci jucătoare au performat la nivel de finală sau câștigătoare, la Melbourne trei, iar la New York doar două.
Confruntare la Miami
Între Daria și Simona sunt șase ani diferență în buletin, și tot la diferență de șase ani s-au impus la junioare la Roland Garros. Mâine, rusoaica în vârstă de 20 de ani încearcă să-și atingă cea mai bună performanță în turneele de Mare Șlem, în timp ce a patra jucătoare a lumii și-a propus ținte mai înalte.
"Abia aștept să joc împotriva ei, va fi un meci greu. Am mai jucat împotriva ei la Miami, are o dreaptă cu mult topspin, așa că va fi foarte dificil, trebuie să o fac să alerge pentru că este puțin accidentată, la fel ca mine", a spus zâmbind românca la conferința de presă.
Singura întâlnire dintre ea și Daria a avut loc la Miami în 2016, în turul al doilea, iar Simona s-a impus cu 6-3, 7-5. Mâine, la Paris, suprafața e alta, iar miza e mult mai mare.
"Va fi un meci greu, dar este o nouă provocare pentru mine. Mă simt pregătită, simt că am încrederea necesară, că am șansa mea la o victorie. Trebuie să mă țin de planul de joc și să cred că pot să mă impun"
Simona Halep"Sunt bine pregătită din punct de vedere fizic, sunt gata să joc și trei ore. O să iau doar lucrurile pozitive din primele două meciuri și abia aștept meciul din runda a treia"
Simona Halep
Televizare
Simona Halep-Daria Kasatkina
Sâmbătă, Eurosport
Rămâi pe GSP.RO pentru a afla la ce oră și pe ce teren se joacă meciul. Primele partide încep la ora 12:00.
16-2 este raportuldintre victorii și înfrângeri pentru Simona Halep, în acest sezon pe zgură
13-7 este raportuldintre victorii și înfrângeri pentru Halep la Roland Garros în cele opt participări
Roland Garros
Jucătoare / Anul în care a câștigat la junioare / Anul în care a fost finalistă / Anul în care a fost câștigătoare
Renata Tomanova 1972 / 1976 / -
Mima Jausovec 1973 / 1978, 1983 / 1977
Natașa Zvereva 1987 / 1988 / -
Jennifer Capriatti 1989 / - / 2001
Martina Hingis 1993, 1994 / 1997,1999 / -
Justine Henin 1997 / - / 2003, 2005, 2006, 2007
Simona Halep 2008 / 2014 / -
Wimbledon
Jucătoare / Junioare / Finalistă / Câștigătoare
Zina Garrison 1981 / 1990 / -
Martina Hingis 1994 / - / 1997
Amelie Mauresmo 1996 / - / 2006
Agnieszka Radwanska 2005 / 2012 / -
Eugenie Bouchard 2012 / 2014 / -
US Open
Jucătoare / Junioare / Finalistă / Câștigătoare
Lindsay Davenport 1992 / 2000 / 1998
Victoria Azarenka 2005 / 2012, 2013 / -
Australian Open
Jucătoare / Junioare / Finalistă / Câștigătoare
Evonne Goolagong 1970 1971 / 1972, 1973 / 1974, 1976, 1977
Chris O'Neill 1973 / - / 1978
Victoria Azarenka 2005 / - /2012, 2013
Campioanele de la junioare prezente în turul al treilea
2006 Agnieszka Radwanska
2007 Alize Cornet
2008 Simona Halep
2009 Kristina Mladenovic
2010 Elina Svitolina
2011 Ons Jabeur
2014 Daria Kasatkina